COPILĂRIE DISTRUSĂ! FATĂ DE 13 ANI, ABUZATĂ SEXUAL DE TATĂL VITREG. MINORA ESTE GRAVIDĂ!

7106
COPILĂRIE DISTRUSĂ! FATĂ DE 13 ANI, ABUZATĂ SEXUAL DE TATĂL VITREG. MINORA ESTE GRAVIDĂ! - viol1512719618-1522327786.jpg

Articole recomandate

Un bărbat din Eforie Nord a fost arestat preventiv pentru o durată de 30 de zile, după ce ar fi întreținut relații sexuale cu fiica sa vitregă, în vârstă de numai 13 ani. Coșmarul fetei este cu atât mai mare cu cât, în urma presupuselor abuzuri repetate, a rămas gravidă, având în prezent o sarcină de câteva săptămâni.

La aflarea veștii că soțul său Cristian Mihalache, în vârstă de 34 de ani, a profitat de copilă chiar în casa în care locuiesc împreună, mama fetei a alertat de îndată organele de poliție. În consecință, IPJ Constanța a întocmit dosar penal pentru act sexual cu un minor, o anchetă fiind continuată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Astfel, magistrații Judecătoriei Constanța au comunicat următoarele: "Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. În baza art. 223 alin. 2 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului Mihalache Cristian (...) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.03.2018 până la data de 25.04.2018, inclusiv".

Referitor la cazul minorei din Eforie, DGASPC Constanța face următoarele precizări:

"Cazul se află în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. O echipă mobilă formată din specialiști a însoțit mama și minora, alături de Poliție, la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea investigațiilor și a oferit consiliere psihologică. Cazul este în continuare monitorizat de DGASPC Constanța.

În funcție de rezultatele anchetei IPJ Constanța, vom putea stabili măsurile ce se impun  având în vedere interesul superior al minorei.
Aceasta a fost externată, astăzi, din spital și continuăm monitorizarea cazului. Dacă Instanța va decide judecarea tatălui în libertate, mama și cei trei copii minori pot beneficia de protecție în cadrul Modului Mama și Copilul aparținând DGASPC Constanța", a punctat Oana Manoilă, inspector de specialitate cu atribuții de purtător de cuvânt DGASPC Constanța.  



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.8265 secunde