Copil de 9 ani, găsit mort într-un loc de joacă

689
Copil de 9 ani, găsit mort într-un loc de joacă - ddd-1581244041.jpg
Un copil de nouă ani a fost găsit, sâmbătă seara, mort într-un loc de joacă din Făgăraș, județul Brașov. Polițiștii și procurorii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, relatează Digi 24.

Potrivit IPJ Brașov, polițiștii au fost sesizați sâmbătă seara, în jurul orei 20.26, printr-un apel la 112, despre faptul că într-un loc de joacă din Făgăraș se află un copil, în vârstă de 9 ani, în stare de inconștiență.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a încercat să îl resusciteze pe copil, însă fără succes. Cadavrul a transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. "În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1487 secunde