Copii găsiți la cerșit, în Costinești. Poliția a deschis trei dosare penale

220
Copii găsiți la cerșit, în Costinești. Poliția a deschis trei dosare penale - cersetori1-1566371538.jpg

Articole de la același autor

În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul stațiunii Costinești au întocmit trei dosare penale de săvârșirea infracțiunilor de exploatare a cerșetoriei și folosirea unui minor în scop de cerșetorie.

În primul caz, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că marți, 20 august, în jurul orei 13.30, pe raza stațiunii Costinești, au fost văzuți patru minori care practicau cerșetoria.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii i-au identificat pe cei patru minori, cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, care apelau la mila publicului, constatând totodată că în zonă se afla și mama unui dintre aceștia, celilalți trei fiind nepoții femeii în cauză.

În cel de-al doilea caz, înregistrat tot ieri, pe raza stațiunii Costinești, polițiștii care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat doi bărbați, de 30, respetiv 42 de ani, cu dizabilități fizice, care cereau ajutor material. La câțiva metri distanță, polițiștii au identificat o femeie în vârstă de 46 de ani, mătușa celor doi bărbați.

De asemenea, azi noapte, în jurul orei 00.30, polițiștii au depistat doi minori, de 5 și 7 ani, care practicau cerșetoria pe strada Faleza Soarelui, din aceeași stațiune, în apropiere fiind găsită și mama copiilor, o femeie de 45 de ani, care ținea în brațe un alt minor.

Toate persoanele au fost legitimate și conduse la sediul poliției pentru cercetări.

De asemenea, au fost contactați reprezentanții Direcției generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în vederea efectuării verificărilor specifice în astfel de cazuri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5617 secunde