Contradicții între Poliție și Vali Vijelie despre AMENDĂ. Cu ce "șef de Poliție" a fost manelistul la masă?

283
Contradicții între Poliție și Vali Vijelie despre AMENDĂ. Cu ce

Articole de la același autor

La scurt timp după concertul susținut într-un local din Năvodari, unde nu a fost respectată distanțarea socială și au fost aplicate amenzi de oamenii legii, manelistul Vali Vijelie a susținut, în spațiul public faptul că nu ar fi fost sancționat. Deși Poliția a afirmat contrariul. 


"Toată lumea a venit, nu mai erau locuri. Oamenii stăteau în picioare. Înăuntru erau, nu mai știu, 3  sau 400. Și la cealaltă terasă s-au ocupat locurile. Și pe stradă s-a strâns fără număr. Unde-i vina mea?", a afirmat Vali Vijelie. Ba mai mult, acesta a susținut că era la masă cu un "șef de poliție" atunci când au sosit forțele de ordine. 


"Și știi care-i frumusețea? N-o spun, pentru că… Da’ o spun până la urmă, că a trecut. Șeful poliției era cu mine la masă, beam un șpriț", a dezvăluit manelistul într-o emisiune televizată de la Pro Tv.


"N-am primit amendă, ca să știți. N-am primit nici un fel de amendă. Am primit doar aplauze și respect. Au spus oamenii, dacă e vorba de amendă, plătim noi. Să ne cânte Vijelie!", a mai spus Vijelie. 


În urma respectivelor declarații, la nivelul IPJ Constanța au fost demarate verificări. Mai mult, polițiștii subliniază că manelistul a fost amendat. 


"În urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la interpretarea live a unui muzician, care a avut loc în zona Mamaia Sat la data de 28 august a.c., vă comunicăm următoarele: Așa cum s-a declarat încă din data evenimentului, respectiv 28 august a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari l-au sancționat contravențional pe  interpretul muzical cu amendă, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991, pentru tulburarea liniștii locatarilor prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare. Precizăm faptul că la nivelul I.P.J. Constanța au fost demarate verificări cu privire la acest eveniment", au arătat polițiștii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5317 secunde