Contrabandă la Constanța. Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un container

143
Contrabandă la Constanța. Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un container - vamesii6milioane1428499094-1441365090.jpg
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au controlat două containere sosite din China în P.T.F. Constanța Sud Agigea. Marfa urma să ajungă la două societăți din judetele Maramures și Vâlcea. În urma controlului, au fost descoperite 33.000 de seturi de geometrie și 800 componente electronice inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totala de aproximativ 710.000 lei dacă ar fi fost originale. Bunurile în cauza au fost indisponibilizate de către lucrătorii vamali și predate pe baza de proces-verbal la comisionari vamali.


Polițiștii de frontieră au întocmit lucrari penale administratorilor societăților comerciale în cauză, cetățenii romani C.I.C., în vârstă de 53 de ani si C.I.R., de 39 ani, domiciliați în Baia Mare respectiv Rm.Valcea, pentru săvârșirea infracțiunii de "punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută și sancționată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4818 secunde