Continuă acțiunile de deratizare, la Constanța

177
Continuă acțiunile de deratizare, la Constanța - deratizare4-1575464735.jpg

Articole recomandate

Primăria Municipiului Constanța continuă acțiunile de deratizare. În ultimele zile s-au amplasat momeli toxice în zonele Gară, Abator, Far, Poarta 6, km 4/5, CET, ICIL Casa de cultură, Dacia, Tomis 1 și 2, iar până la sfârșitul săptămânii se va acționa în zonele Brătianu, Inel 1 și 2, Tomis 3, Faleză Nord, Centru, Peninsulă, Stațiunea Mamaia, Palazu Mare, Tomis Plus și Tomis Nord.


Momelile toxice ce conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile se amplasează în locuri inaccesibile oamenilor pentru a proteja astfel sănătatea populației, conservarea și protecția mediului înconjurător. Rugăm constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente!


"Totodată, atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze deratizarea imobilelor, incintelor și a gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar - conform H.C.L.M. Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3.", anunță Primăria Constanța. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3512 secunde