Constănțenii care au cucerit lumea în războaie virtuale

1521

Articole de la același autor

O pierdere de timp și o dependență ce poate ajunge să-ți distrugă viața. Astfel sunt privite, în țara noastră, jocurile pe calculator. Câțiva tineri, printre care și cinci băieți din Constanța, demonstrează că în jocuri precum Counter Strike, StarCraft sau Defense of the Ancients (DotA) se pot obține performanțe la nivel mondial și se pot câștiga bani. Au plasat România în top, la orice competiție la care au participat; acasă, însă, doar prietenii, și ei jucători împătimiți, îi aplaudă…

Zeci de tineri, împătimiți ai jocurilor pe calculator, s-au strâns, în acest week-end, la Constanța, pentru a participa la calificările națională și regională la DreamHack 2011, competiție internațională ce se va desfășura în Suedia, la sfârșitul lui noiembrie. Veniți din București, Ploiești, Craiova sau Iași, dar și din Bulgaria, Serbia, Ungaria și Bosnia, "gamerii" și-au dovedit agilitatea și strategiile de luptă în Counter Strike 1.6 și StarCraft 2. Evenimentul, premieră pentru România, a fost organizat de Professional Gamers League, singura asociație din țara noastră care promovează sportul electronic.

Înainte de orice, acești tineri se străduiesc să arate că jocurile pe calculator sunt un sport electronic; iar dincolo de supărarea părinților care-și văd copiii stând cu orele în fața calculatorului și de concepția societății că astfel își ratează viața, pot să însemne și performanțe, apreciere internațională și premii consistente.

Au reprezentat România la Los Angeles

Puțini constănțeni știu că, de ani buni, orașul de la malul mării este reprezentat cu cinste la competițiile de Counter Strike, de grupul "Earthquake" (Eq) (cutremur, în limba engleză). Grupul este format din Liviu George Munteanu (căpitanul echipei și student în ultimul an la Universitatea Maritimă Constanța), Sedan Ibram, Daniel Hohan (student la Marketing, Universitatea Ovidius), Ener Iașar și Taofik Jawich (un sirian stabilit în București). Cei cinci membri, cu vârste între 20 și 25 de ani, se pot mândri cu numeroase premii la competiții naționale și internaționale. Cu toții s-au confruntat, la început, cu neîncrederea părinților și apropiaților. Când s-au întors acasă cu premii în bani sau produse IT, percepția celor din jur s-a schimbat.

Daniel Hohan (pseudonim Senzor) are 22 de ani și joacă de aproximativ zece ani. "În urmă cu trei ani, atmosfera era mult mai competitivă. Acum, în Constanța, mai sunt doar câteva echipe serioase. Își dau și ei (n.r. jucătorii) seama că este greu să faci bani din jocuri. Anul trecut am câștigat World Ciber Games și am ajuns în finala mondială de la Los Angeles, unde am ieșit în top zece. Când ne-am întors în țară am discutat să ne lăsăm de joc", ne-a spus tânărul. Este greu să te menții în top, admite constănțeanul, când lipsește sprijinul financiar. "Prin 2008 aveam un sponsor care ne plătea câte 100 de euro pe lună și un apartament închiriat unde să ne antrenăm. Nu s-a mai putut, însă, din cauza crizei, iar în țara noastră este foarte greu să găsești un sponsor", a adăugat băiatul.

A renunțat la școală pentru joc

Coechipierul lui, Sedan Ibram, recunoaște că a avut și de pierdut din cauza jocurilor. "Am câștigat premii și în țară și peste hotare. La un concurs din țară am luat 2.500 de euro. Dar și renunți la multe. Eu am renunțat la școală, iar acum trebuie să-mi reiau studiile. Înainte ne jucam și câte șapte ore pe zi, acum ne antrenăm doar câteva ore pe zi, cu vreo două săptămâni înainte de competiții. Renunți la joc pentru că ajungi la o vârstă când trebuie să faci și altele. Dacă ar fi fost și la noi în țară cum este peste hotare, am fi făcut adevărate performanțe", spune tânărul. De altfel, participanții la evenimentul din week-end îl clasau pe Sedan printre cei mai buni jucători de Counter Strike din țară.

Tinerii recunosc că, poate, dacă nu ar fi jucat Counter Strike nu ar fi ajuns să vadă America. Până nu demult se considerau "jucători profesioniști"; acum zâmbesc când li se aduce aminte că au făcut cinste României. Știu că totul nu va rămâne decât un vis frumos al tinereții și că trebuie să-și caute meserii "serioase", cum le tot spuneau în trecut părinții…

Dacă s-ar fi născut în altă țară…

Cea mai bună echipă de Counter Strike din țara noastră, la ora actuală, este "The Elder Gods" (TeG) din București. Căpitanul Daniel Marian Paka, alias "K1dor" spune că, în ciuda numeroaselor competiții câștigate, statul nu recunoaște sportul electronic și nici agenții economici nu sunt interesați să sponsorizeze echipele de jucători pe calculator.

"Am câștigat aproximativ 80% din concursurile naționale și reprezentăm România la foarte multe competiții internaționale. În 2004, TeG a câștigat locul al treilea la o compe-tiție mondială, iar de atunci am mai câștigat locurile trei - cinci la concursurile europene. Dar pentru a avea performanță este nevoie de sprijin financiar. Peste hotare - de exemplu, în SUA, Austria, Suedia sau țările din Asia - sportul electronic este recunoscut oficial și a devenit o adevărată industrie. La noi, degeaba le prezentăm noi cupele câștigate, degeaba le spunem că suntem în Divizia A a Ligii. Agenții economici nu sunt conștienți cât de mare este comunitatea de gameri și câtă reclamă putem să le facem", a afirmat jucătorul.

Suntem printre cei mai buni

România are printre cei mai buni jucători pe calculator din lume, a declarat pentru "Cuget Liber" Silviu Stroe, președintele Professional Gamers League: "De exemplu, la FIFA, România a obținut, în 2008, medalia de aur la campionatul mondial. Avem un jucător extrem de bun, care în ultimii trei ani a reușit să obțină locurile doi sau trei. De asemenea, la StarCraft 2 avem rezultate foarte bune în permanență. La SF World Championship 2011, din Coreea de Sud, România a obținut locul al treilea, din 40 de țări participante".

Peste un milion de români joacă, periodic, Counter Strike și DotA. La aceste jocuri, rar se obțin rezultate notabile. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4032 secunde