Constănțenii au amânat examenul auto pentru zile mai călduroase

689
Constănțenii au amânat examenul auto pentru zile mai călduroase - probadeconducereaexamenuluiautos-1328215698.jpg

Articole de la același autor

Condițiile meteorologice din ultimele zile i-au speriat pe candidații la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Reprezentantul Serviciului de Înmatriculări și Permise Auto, comisarul șef Romeo Tecău, ne-a declarat că nu s-a luat măsura sistării temporare a susținerii acestei probe, dar mulți constănțeni au preferat să amâne momentul examinării.
"Nu s-a impus întreruperea susținerii probei practice, întrucât drumurile au fost practicabile. Dar având în vedere carosabilul umed și condițiile de drum mai dificile, le-am făcut recomandarea candidaților să amâne pentru zilele următoare examinarea, având în vedere că nu au făcut ore de practică pe o astfel de vreme. Bineînțeles, cei cărora le expira dosarul sau aveau altă urgență au putut susține proba. Cei mai mulți au ales, însă, să se prezinte la examinare la o dată ulterioară", a precizat comisarul șef.
Pe de altă parte, acesta a arătat că nu este exclus ca în zilele următoare să se recurgă la sistarea susținerii probei. "Decizia va fi luată în ziua respectivă, în funcție de condițiile meteorologice. Candidații vor trebui să se prezinte la locul de plecare în probă și în funcție de situație, vor fi anunțați dacă se amână proba", a adăugat omul legii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9913 secunde