Constănțeni prinși în timp ce făceau contrabandă cu motorină

228
Constănțeni prinși în timp ce făceau contrabandă cu motorină - motorina-1526404047.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au prins în flagrant doi cetățeni români care încărcau, cu sprijinul unui marinar bosniac, de pe o navă de la malul Dunării, 1.500 litri produs petrolier, mai exact motorină. 


În data de 13.05.2018, în jurul orei 22:00, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Sectorul Poliției de Frontieră Cernavodă, în cadrul unor activități informativ-operative desfășurate în zona de competență, au observat o ambarcațiune în care se aflau doi bărbați și mai multe recipiente de dimensiuni mari, care se îndrepta către o navă ancorată la malul stâng al Dunării. 


Polițiștii de frontieră s-au deplasat la fața locului, moment în care cei doi bărbați au fost surprinși în timp ce încărcau, cu ajutorul unui furtun, de la nava "FJ ELENA", pavilion Slovacia, în opt recipiente de tablă și plastic de aproximativ 200 litri fiecare, aflate la bordul ambarcațiunii, produs petrolier, cu miros specific de motorină. 


În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele implicate sunt doi cetățeni români, în vârstă de 17, respectiv 20 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța. 


În urma declarațiilor celor în cauză, s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de produs petrolier a fost încărcată cu sprijinul comandantului navei "FJ ELENA", cetățeanul bosniac V.Z., în vârstă de 47 de ani, care le-a facilitat accesul pe navă, în schimbul sumei de 700 euro. 


Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea continuării cercetărilor 1.500 de litri de produs petrolier, cu miros specific de motorină, cu o valoare de aproximativ 8.250 lei și suma de 700 euro găsită asupra unuia dintre cetățenii români, totodată fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. 


De asemenea, ambarcațiunea folosită la transportul motorinei, în valoare de aproximativ 20.000 lei, a fost indisponibilizată, conform procedurilor legale, până la finalizarea cercetărilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.5255 secunde