Constanța, „săracă” în buncăre! Unde fug locuitorii din calea bombardamentelor?

4343

Articole de la același autor

Constănțenii se pot refugia, din calea unor eventuale bombardamente, în 114 adăposturi antiaeriene. Prea puține, ținând cont că toate însumează în jur de 16.400 de locuri, iar unele localități au un singur astfel de buncăr. Mai mult, o treime dintre aceste adăposturi nu sunt funcționale, neavând toate dotările necesare.

Cât de pregătită este Constanța să-și protejeze populația în eventualitatea unor atacuri aeriene? Ani la rând, autoritățile au testat sistemele de avertizare/alarmare publică; lunar, într-o zi de miercuri dimineață, în localitățile de la malul mării au răsunat sirenele, într-o inițiativă de educare a populației pentru a face cunoscută semnificația semnalelor de alarmare. Dar, într-o situație reală, încotro ar putea să se îndrepte populația? Realitatea este că județul Constanța beneficiază de prea puține adăposturi antiaeriene, ba o parte din ele nu sunt funcționale. Potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea”, la nivelul județului nostru sunt 114 adăposturi antiaeriene, care însumează un număr de 16.400 locuri (de menționat că, potrivit legislației, fiecărui om îi revine un metru în cadrul acestor buncăre). Dintre acestea, aproape o treime (respectiv 36 de buncăre) sunt nefuncționale. „Trei adăposturi antiaeriene sunt inundate, două sunt neamenajate, iar un număr de 31 de adăposturi nu sunt dotate cu filtrele de ventilație”, ne-au precizat reprezentanții ISU „Dobrogea”.





O treime din buncăre sunt nefuncționale

În municipiul Constanța se află cele mai multe astfel de buncăre – 73, dintre care opt sunt nefuncționale. Situate la subsolurile blocurilor sau a clădirilor administrative, adăposturile antiaeriene au între 48 și 220 de metri pătrați. Cel mai mare adăpost destinat protecției este amplasat pe strada Ștefan cel Mare, blocul M16 și are o capacitate de 415 locuri. Cât privește blocurile unde se află, acestea pot fi identificate prin prezența, pe clădire, a unui pătrat portocaliu în interiorul căruia se află un triunghi albastru. Potrivit evidenței ISU Dobrogea, adăposturile antiaeriene din municipiul reședință de județ se află pe arterele: Tomis (blocurile TS 14, T10, T14, 10B, 6B), I. G. Duca (L41, L45), București (L18), Garofiței (L76, L88), Baba Novac (L119), Ștefan cel Mare (M16), Hortensiei (bl. C5), Orhideelor (bl. ST1), Tulcei (bl. B), Dobrilă Eugeniu (bl. V1), Dragoslavelor (bl. B2), Unirii (bl. C2), Petru Cercel (bl. F5), Dionisie cel Mic (bl.68), Eliberării (bl. K2, F3), Arcului (bl. C4, A8, A9), Badea Cârțan (bl. BC9), Aurel Vlaicu (bl. AV 22, Av 33), Lirei (bl. OB8, OB9), Grădiniței (bl. CS1), Magnoliei (bl. T1 A), Pescarilor (bl. FZ 28, FZ 12), Traian (bl. K1 A, K2 A), Brizei (bl. OB1, OB2, OB3, OB4, OB5, OB6, OB7, OB8, OB9), Zefirului (bl. OB1, OB2, OB3, OB4, OB5, OB6, OB7, OB8, OB9).



Cât privește restul localităților din județul Constanța unde sunt adăposturi antiaeriene, acestea sunt: Mangalia, cu zece adăposturi, Techirghiol – 14 adăposturi, Cernavodă – 11 adăposturi, Valu lui Traian – 1 adăpost, Eforie Nord – 1 adăpost și Ovidiu – 1 adăpost. De menționat că singurul adăpost antiaerian din Ovidiu, de 150 de locuri, este nefuncțional, nefiind dotat cu instalația de filtro-ventilație; la fel, în Mangalia două buncăre sunt nefuncționale din același motiv, iar în Techirghiol 10 din cele 14 adăposturi nu au respectivele filtre.



Semnalele care alertează populația

În ceea ce privește alarmarea populației și „semnalul” că trebuie să se îndrepte spre adăposturi se va face, la momentul oportun, prin sistemul de avertizare. Semnalul „Alarmă aeriană” este compus din 15 sunete, a câte patru secunde fiecare, cu pauză de patru secunde între ele. În cazul în care alarma nu reprezintă un exercițiu, ci o situație reală, semnalul anunțat mai sus va fi precedat de „Prealarmă aeriană”, compusă din trei sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Semnalul „Alarmă la dezastre” este compus din cinci sunete, a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. De asemenea, în situații reale la finalul alarmării se transmite semnalul acustic „Încetarea alarmei”, compus dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata a două minute.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6919 secunde