Constanța, "invadată" de euro falși. BCCO e pe urmele rețelei de escroci

369

Articole de la același autor

Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate au descins în percheziții, în municipiul Constanța, după ce au aflat că mai multe persoane se îndeletniceau cu plasarea de valută falsificată în județul de la malul mării. În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune, iar oamenii legii au pornit pe urmele suspecților.

Din cercetări, a reieșit că, în ultimele trei luni (iunie - august), doi bărbați, de 52 și respectiv 39 de ani, ar fi plasat pe raza localității Lumina mai multe bancnote de euro, falsificate.

De altfel, la percheziția domiciliară au fost găsiți 61.400 de euro falsificați - 175 de bancnote, de 200 și respectiv 50 de euro. De asemenea, anchetatorii au mai confiscat 2.350 de euro, 14.500 de lei, un autoturism și trei telefoane mobile.

Cei doi suspecți au fost reținuți și urmează să fie duși în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9763 secunde