Constanța, împânzită de polițiști în perioada sezonului estival
Articole de la același autor
Lună de miere după gratii!? Soțul Andei ADAM, prins cu carduri clonate, în zona Brotăcei din Constanța
08 Iunie 2015
VIDEO ȘOCANT / Scandal între firmele de transport din Constanța. Concurența se doboară cu pumnii?
17 Iunie 2015
Vara, litoralul românesc se umple de turiști. Pentru ca vacanța tuturor celor ce vor veni la mare să fie cât mai liniștită și în siguranță, peste 200 de polițiști din întreaga țară se vor afla pe întregul litoral.
Prima serie de polițiști sosește astăzi, iar alți 100 vor veni în luna august. Pe lângă aceștia, alți 400 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale.
"În activități sunt angrenați polițiștii de la ordine publică, poliția rutieră, intervenție rapidă, investigarea criminalității economice, investigații criminale, transporturi și arme, explozivi și substanțe periculoase. Pentru soluționarea cu celeritate a faptelor semnalate, în cazul sesizărilor primite de la cetățeni se aplică principiul intervenției la locul evenimentului a celui mai apropiat polițist sesizat", se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.
Oamenii legii vor sta de vorbă cu turiștii și le vor explica acestora ce măsuri să își ia pentru a nu se număra printre victimele infractorilor care acționează zi și noapte.
"Pe parcursul sezonului estival, polițiștii vor organiza întâlniri cu administratorii hotelurilor pentru consilierea acestora cu privire la măsurile de siguranță necesare pentru prevenirea furturilor din came-rele de hotel. De asemenea, pentru ca informațiile utile să fie ușor accesibile turiștilor, polițiștii vor afișa recomandări preventive la recepțiile hotelurilor și în alte locuri vizibile, vor purta discuții cu turiștii aflați pe plajă pe tema prevenirii furturilor și vor organiza activități pe teme preventive în taberele școlare de pe litoralul românesc", a declarat scms. Carmen Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.
Totodată, polițiștii vor acționa și pentru siguranța turiștilor care vor veni în Portul Constanța la bordul navelor de croazieră, itinerariile de deplasare a acestora și obiectivele vizitate fiind monitorizate.
Niciun polițist detașat la Rutieră
În cadrul Serviciului Poliției Rutiere Constanța nu va fi detașat niciun polițist, deoarece, spun oamenii legii, nu este necesar. Dacă, până acum trei ani, agenții de la Rutieră cereau întăriri pentru a putea face față valului de turiști, de când au fost date în folosință A2 și A4, munca oamenilor legii s-a ușurat.
Polițiștii vor acționa cu 16 radare, iar traficul va fi supravegheat de un elicopter din partea Inspectoratului General de Aviație al MAI. De asemenea, polițiștii vor organiza și acțiuni împreună cu specialiștii din cadrul Registrului Auto Român și Autorității Rutiere Române pentru depistarea conducătorilor de autovehicule care circulă cu defecțiuni tehnice, efectuează transporturi ilegale de mărfuri și persoane, poluează mediul, nu respectă timpii de odihnă ori depășesc masele maxime admise de gabarit și greutate.

Comentează știrea
Mirela
1 iulie 2015
Castiguri din prima luna!
Castiguri din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam urgent colaboratori care vor sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), acum, din prima luna! Oferta este pentru toate localitatile tarii. Lucrati in timpul liber sau full-time, la alegere. Activitatea este foarte usoara. Cerem si oferim seriozitate maxima! Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]
Articole pe aceeași temă
Marţi, 30 Iunie 2015
Marţi, 30 Iunie 2015
Luni, 29 Iunie 2015
Luni, 29 Iunie 2015
Miercuri, 01 Iulie 2015
Miercuri, 01 Iulie 2015
Miercuri, 01 Iulie 2015
Marţi, 30 Iunie 2015