Constanța căruțelor! Cum încearcă polițiștii să oprească armăsarul cu girofarul - Galerie FOTO

681
2

Articole de la același autor

Deși circulația căruțelor este interzisă prin lege în municipiul Constanța, căruțașii nu par să fie prea afectați de acest fapt. Drept urmare, umblă nestingheriți prin oraș și dau din umeri când sunt luați la întrebări. Polițiștii locali spun că se confruntă cu un fenomen îngrijorător: unora nu au ce să le facă! 


Căruțașii care umblă pe drumurile din municipiul Constanța au rămas…doar cu caii. Mulți dintre ei au ca principale "îndeletniciri" căutatul de fier vechi, pe care apoi îl predau la centrele de colectare, sau oferirea de diferite "servicii" pentru constănțeni, din gunoaiele cărora ridică deșeuri, în principal sticle, și le transportă cu căruțele, pentru a scoate un ban. Dincolo de activitățile pe care le prestează, căruțașii le creează adesea probleme celorlalți participanți la trafic și nu de puține ori sunt implicați în accidente rutiere grave. 


"De anul trecut din luna septembrie am început o campanie agresivă împotriva celor care conduc atelaje hipo. Au fost ridicate mai multe, iar căruțașii începuseră să se potolească, nu mai veneau cu ele prin oraș. Vara aceasta, ne-am concentrat cu aproape toate echipajele în stațiunea Mamaia, astfel că au început din nou să apară. Însă au și ei metodele lor de a nu se lăsa prinși. Toți căruțașii au telefoane mobile, astfel că se anunță între ei când văd echipaje de poliție", afirmă Daniel Bratu, directorul Poliției Locale Constanța. 


Căruțele ridicate de polițiștii locali ajung la un spațiu de depozitare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona podului IPMC. De aici, aparținătorii își pot lua vehiculele înapoi doar dacă plătesc o taxă de 300 lei, plus amenda, care este de la 400 la 1.000 lei. Din zecile de căruțe ridicate de polițiști până în prezent, un singur căruțaș s-a întors pentru a-și lua atelajul înapoi. 


Amenda cui o dăm? 
Oamenii legii spun că majoritatea celor care conduc atelaje hipo sunt de etnie romă. Mulți dintre ei nu au acte de identitate, deci, practic, nu există. De un astfel de caz s-au lovit polițiștii locali chiar ieri dimineață, când au găsit o femeie care dădea bice de zor unui cal, în zona Kaufland. Polițiștii locali au imobilizat căruța și au încercat să o amendeze pe femeie dar…nu au putut. Iar asta deoarece femeia își știa doar numele, dar habar nu avea când este născută sau care îi este adresa de domiciliu și nici nu poseda vreun buletin de identitate. Bineînțeles, din această cauză, oamenii legii nu au putut să o caute în baza de date pentru că…nu există! Astfel, femeia s-a ales doar cu un avertisment, iar căruța i-a fost ridicată. 


Caii, prea scumpi la întreținere 
Procedura este simplă: polițiștii locali au voie să ridice atât căruța cât și calul atelajului, însă din motive financiare, oamenii legii le lasă animalul proprietarilor. "Ridicarea animalului presupune costuri uriașe. Am făcut un calcul împreună cu specialiștii și am ajuns la aproximativ 1.200 euro pe cal, cu tot ce implică depozitare, hrană, analize. Este complicat, pentru că în momentul în care iei calul trebuie să îi faci analize, să vezi dacă e sănătos. Dacă nu este trebuie să începi procedurile pentru eutanasiere, de la injecția letală și până la arderea lui într-un spațiu special undeva pe lângă Tulcea. Din cauza costurilor foarte mari le lăsăm proprietarilor calul. Oricum, fără căruță nu pot face nimic", conchide directorul Poliției Locale. 


Comentează știrea

1
7 octombrie 2014
Viata grea

Saracu fotograf ce ia dat sa manance doamna in rosu din fotografia 4.

voda
7 octombrie 2014
carutasii nu au obligatii

Domnule director al politiei locale militati pt un lucru legal si simplu sa faca ore de legislatie cine vrea sa circule pe strada . asa apare si buletinul si daca vreunul circuoa fara ore de legislatie la puscarie direct . punem pariu ca vor disparea de pe sosea?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3911 secunde