„Comorile” de pe fundul lacului Siutghiol. „Hidroavioanele erau atracție pentru turiști!”

În Al Doilea Război Mondial, baza hidroaviației a fost pe malul lacului Siutghiol. Ulterior, pasionații de istorie au arătat că în momentul retragerii din Dobrogea, germanii au scufundat în lac hidroavioanele cu probleme tehnice, incapabile de zbor. Mulți ani, printre împătimiții de pescuit din zonă, printre localnici, au circulat povești despre hidroavioanele care se vedeau, cu ochiul liber, din barcă. „Legat de hidroavioanele din lacul Siutghiol, auzisem că prin anii ’70, Constantin Scarlat ar fi descoperit două, reușind să recupereze unul întreg și cel de al doilea, parțial. Din păcate, nu s-a păstrat niciunul, pentru că imediat după momentul recuperării lor s-a primit ordin să fie date la fier vechi sub pretextul că erau tehnologie germană din cel de Al Doilea Război Mondial, neagreată de conducerea comunistă de la acea vreme. (…) În vara lui 2011 am aflat de la Dorin Bujoreanu, aflat atunci la vârsta de 70 de ani, că în anii ’60 făcea bani frumoși plimbând pe lac, cu barca, turiști străini veniți în Mamaia pe timpul verii. Avea și o locație specială cu care impresiona turiștii, și anume epava unui hidroavion scufundat aproape de mal, în fața hangarelor. Acest hidroavion era foarte aproape de suprafața apei, fiind vizibil din barcă, apa lacului fiind și foarte limpede în vremea aceea”, a relatat scafandrul Pascale Roibu. De altfel, la acel hidroavion fac referire și locuitorii din Palazu Mare, care spun că îl vedeau, în aceeași perioadă, înconjurat de stuf, când mergeau la pescuit. „Un scafandru în vârstă din Ovidiu ne-a povestit că în tinerețe, pe undeva pe la mijlocul lacului, travers de Cotul Alb, a descoperit împreună cu Constantin Scarlat, la sfârșitul anilor ’60, două hidroavioane scufundate. Nu prea au reușit să le cerceteze pentru că în timpul scufundării Constantin Scarlat a fost lovit puternic în umăr de un somn, pește ce își avea teritoriul de vânătoare chiar lângă hidroavioane”, a mai arătat Pascale Roibu.

„Înarmați” cu aceste informații, Pascale Roibu și Iulian Rusu au început căutările încă din toamna lui 2011, dar inițial fără succes. În 2012 au revenit, iar pe 26 iunie, în zona indicată de scafandrul din Ovidiu găsesc ceea ce părea să fie fuselajul unui hidroavion, îngropat bine în nămol, acoperit de plase de pescuit monofilament. În toamna aceluiași an, scafandrii militari au început operațiunea de recuperare a celor două hidroavioane. Cele două hidroavioane recuperate sunt un Blohm & Voss BV 138 și un Heinkel He 114. „Secțiunea hidroavionului BV138 recuperată din lacul Siutghiol s-a conservat foarte bine datorită apei dulci și a nămolului care a înghițit-o aproape în întregime. Avem, deci, un hidroavion vestit și rarisim, pentru că au fost fabricate mai puțin de 200 de exemplare”, a mai relatat scafandrul constănțean.

Secțiunile de hidroavioane recuperate sunt depozitate, în prezent, la Muzeul Marinei Române din Constanța și, cu siguranță, altele se odihnesc încă pe fundul lacului Siutghiol, al lacului Tașaul – unde, de altfel, aceeași scafandri au descoperit un al treilea hidroavion! – sau pe fundul Mării Negre. Impresii despre cum au decurs scufundările au fost adunate de Pascale Roibu în cartea sa, „Vremea căutărilor. Jurnalul unui scafandru”. De menționat că, în prezent, scafandrul pregătește o nouă carte, privind istoria scafandreriei în țara noastră.