Comandamentul Litoral s-a întrunit la Prefectura Constanța

76
Comandamentul Litoral s-a întrunit la Prefectura Constanța - plajamamaia51367416853-1371049820.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, a avut loc la sediul Prefecturii Constanța prima întâlnire a Comandamentului Litoral de anul acesta. La eveniment au participat reprezentanți ai Poliției Constanța, Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, Garda de Coastă, Direcției de Sănătate Publică Constanța, Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Constanța, Gărzii de Mediu, Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cât și ai primăriilor din Constanta, Mangalia, Năvodari, Limanu.




Conducerea Poliției Constanța a informat participanții că a fost întocmit planul de măsuri de siguranță pentru sezonul estival "Litoral 2013", iar celelalte instituții și-au expus, la rândul lor, planurile de măsuri pentru sezon. Vineri, 14 iunie, va avea loc o nouă ședință a Comandamentului Litoral în care se va stabili procedura de comunicare dintre instituțiile din cadrul acestuia.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9325 secunde