Coliziune în strâmtoarea Bosfor. Trei marinari dați DISPĂRUȚI! Operațiunea de căutare, în desfășurare

5440

Articole de la același autor

Trei marinari au fost dați dispăruți în urma unei coliziuni între tancul petrolier Glard 2, sub pavilion Rusia, și o navă de pescuit sub pavilion turcesc, Dursun Ali Coskun, incident petrecut, în această dimineață, în strâmtoarea Bosfor, Istanbul.

Coliziunea s-a produs în partea de nord a strâmtorii, în jurul orei locale 06:00 ora locală. În urma coliziunii, ambarcațiunea de pescuit s-a scufundat, a anunțat biroul guvernatorului metropolei turce.

Pescadorul avea la bord șase marinari și numai trei dintre ei au fost salvați, transmite worldmaritimenews.

Operațiunile de căutare și salvare sunt în plină desfășurare, potrivit Gărzii de Coastă Turce.

Traficul navelor în Bosfor nu a fost afectat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5896 secunde