Școala Militară "Amiral Ion Murgescu", la ceas aniversar

614
2
Școala Militară
O zi foarte dragă celor care își des-fășoară activitatea în Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu". Anul acesta, s-au împlinit 117 ani de când s-au deschis porțile acestei școli, pentru primii doi ani pe malurile bătrânului fluviu la Galați, iar pentru mai mult de un secol, în Constanța. Din seria de activități desfășurate cu acest prilej în zilele premergătoare evenimentului, putem aminti organizarea unui simpozion și a unei expoziții de carte, o serie de concursuri marinărești și sportive, ca trasul la parâmă, aruncarea bandulei, cros, tenis de masă și handbal. Alături de elevii școlii, au participat și elevi de la licee partenere constănțene. În cei 117 ani ai existenței sale, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu" a dat Marinei Militare, Marinei Grănicerești (actuala Poliție de Frontieră) și, în unele momente ale istoriei, Marinei Comerciale, peste 8.000 de cadre medii, care au demonstrat, prin înalta ținută și profesionalism, că au urmat cursurile unei instituții de excepție, în peisajul învățământului militar românesc.




Comentează știrea

liza
15 noiembrie 2014
ocazie

CELE MAI SIGURE OFERTE DE LUCRU!Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja sau facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU esteMLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate. Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimite-ti textul ''INFO'' la adresa de email [email protected].

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Septembrie 2014
Stire din Eveniment : NATO va avea bază militară  în România
Sâmbătă, 06 Septembrie 2014
Stire din Eveniment : Exercițiul Sea Breeze, în Marea Neagră
Pagina a fost generata in 0.6821 secunde