€ 4.7231
£ 5.2496
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

"Coadă" pentru înscrierile la noul Liceu Militar de Marină Constanța. Cum vor arăta probele

Ştire online publicată Sâmbătă, 14 Aprilie 2018. Autor: Sorin HULUBEI
Începând cu data de 15 aprilie se înființează oficial Colegiul Militar Național „Al. Ioan Cuza”, conform unei note interne transmise de Ministerul Apărării Naționale. Candidații mai au la dispoziție aproximativ o săptămână pentru a se înscrie, iar cererile depuse nu sunt deloc puține. Înscrierile au început la data de 2 aprilie, termenul limită pentru depunerea dosarelor fiind 20 aprilie.

Începând cu data de 24 aprilie va avea loc procesul de selecție, urmând ca probele fizice și examenul psihologic să fie susținute până la data de 4 mai. Examenul scris la Limba și Literatura Română și Matematică va avea loc la data de 18 mai.

„Până în acest moment, peste 100 de elevi de clasa a VIII-a și-au manifestat dorința de a participa la concurs, pentru înscrierea în Colegiul Militar. Cei mai mulți dintre aceștia au optat pentru «Al. Ioan Cuza», dar sunt și constănțeni care vor să opteze pentru celelalte licee militare din țară. Aproximativ 70-80 de candidați au ales Colegiul Militar «Alexandru Ioan Cuza» până în prezent”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, locotenent-colonel Adrian Hodorogea, șeful Biroului Recrutare-Informare din cadrul Centrului Militar Zonal Constanța.

Candidații vor fi nevoiți să susțină și proba traseului utilitar-aplicativ, care are o lungime de 90 de metri și cuprinde 10 elemente. Astfel, atât băieții, cât și fetele vor trebui să facă două sărituri în lungime, succesive de pe loc, iar lungimea cumulată a celor două sărituri trebuie să fie de minimum 3 metri la fete și 3,30 la băieți. Aruncarea a patru mingi diferite la țintă reprezintă o altă probă, urmată de tracțiuni la bară fixă, pentru băieți, și flotări pentru fete, numărul minim de flotări admise fiind două.

De asemenea, candidații vor fi nevoiți să se deplaseze în echilibru pe bănci de gimnastică, să se rostogolească înainte din ghemuit în ghemuit pe sol, să escaladeze un obstacol și să facă sărituri în spații marcate pe sol. Traseul aplicativ mai conține târâre pe sub un obstacol, ridicare și transport greutăți printre jaloane și alergare 25 de metri.

Dincolo de traseul aplicativ, candidații trebuie să susțină și alergarea pe o distanță de 1.000 de metri, timpul minim pentru băieți fiind de 4 minute și 15 secunde, iar în cazul fetelor, de 4 minute și 21 de secunde.

„La concurs pot participa băieți și fete din clasa a VIII-a, deocamdată. În perioada următoare, vom recruta și pentru clasa a X-a, a XI-a și a XII-a. Sunt 120 de locuri pentru acest liceu. După prezentarea la Centrul Militar, candidații sunt planificați la o vizită medicală la Spitalul Militar. Dacă trec cu bine de vizita medicală, candidații trebuie să susțină o probă sportivă și un test psihologic, la Constanța”, a mai precizat locotenent-colonelul Adrian Hodorogea. Candidații care sunt admiși în urma acestor probe vor da un examen scris la Limba și Literatura Română și Matematică, la data de 18 mai. Acest examen este organizat în Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”. În România, sunt cinci licee militare, inclusiv cu cel înființat la Constanța.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.715 secunde