Co-fondatorul brandului Vans a murit la 90 de ani
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Paul Van Doren, co-fondatorul brandului Vans, a murit la 90 de ani, a anunțat compania pe Twitter, potrivit CNN.
"Paul nu a fost doar un antreprenor, a fost un inovator", se mai arată în mesajul postat pe Twitter.
Paul Van Doren, care nici nu absolvise liceul, a lansat brandul faimos în rândurile amatorilor de skateboarding și nu numai în 1966, alături de fratele său, Jim Van Doren, și alt doi parteneri. Primul magazin Vans a fost deschis în acel an în Anaheim, California. În ziua deschiderii, 12 clienți au cumpărat încălțămintea produsă de ei. Van Doren s-a aflat de mai multe ori la conducerea companiei Vans în următorii 20 de ani, până când aceasta a fost vândută, în 1988. Astăzi, brandul e deținut de VF Corporation, care are în portofoliul mai multe mărci cunoscute de îmbrăcăminte și încălțăminte. Există peste 300 de magazine Vans la nivel mondial.
În urmă cu doar două săptămâni, Paul Van Doren și-a lansat pe Amazon autobiografia, în care își povestește viața și evoluția companiei, de la un mic magazin la o forță a industriei.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Vineri, 07 Mai 2021
Vineri, 07 Mai 2021
Vineri, 07 Mai 2021
Vineri, 07 Mai 2021
Vineri, 07 Mai 2021