Club de Afaceri NATO la Constanța. Parteneriat între civili și militari pentru progresul județului

1095
Club de Afaceri NATO la Constanța. Parteneriat între civili și militari pentru progresul județului - fondvisoianuclub2-1592928299.jpg

Articole de la același autor

În contextul în care România a devenit un punct crucial pe harta NATO și se preconizează că, în viitorul nu foarte îndepărtat, Baza militară "Mihail Kogălniceanu" va deveni cea mai mare bază NATO de la nivel european, la Constanța a sosit momentul lansării unui Club de Afaceri NATO.

Clubul de Afaceri NATO este o organizație care reunește sub aceeași "umbrelă" oameni de afaceri, membri ai mediilor academic și militar, dar și reprezentanți ai administrațiilor locale, astfel încât comunitatea constănțeană să progreseze pe toate planurile.

În perioada următoare, Baza militară de la Mihail Kogălniceanu se va dezvolta. Sunt așteptați să sosească în județul nostru aproximativ 10.000 de militari, iar în următorii 20 de ani, sunt preconizate investiții de aproximativ 13 miliarde de lei, pentru dezvoltarea infrastructurii necesare pentru a susține prezența militarilor NATO. Proiectul privind dezvoltarea din zona Mihail Kogălniceanu și Constanța a fost aprobat de guvernanți în toamna lui 2019, tot atunci promovându-se ideea necesității dezvoltării unor parteneriate între societatea civilă - militari - cetățean, astfel încât să existe o comunicare armonioasă între cei trei factori și progrese pe toate planurile comunității.

În acest context, miercuri, 17 iunie, la Constanța, a fost înființat un Club de Afaceri NATO. În fapt, este vorba despre organizația non-guvernamentală Clubul de Afaceri Maritime Euroatlantice ("CAMEA"), care are membri atât din rândul oamenilor de afaceri, cât și din mediul academic - universitar, și urmează să se constituie ca "o punte de dialog" între mediul de afaceri, administrații publice locale și partea militară NATO.

Oameni de afaceri și academicieni, reuniți pentru dezvoltarea zonei

"Clubul de Afaceri Maritime Euro-atlantice vizează promovarea unui mediu propice pentru afaceri, în baza certificărilor NCAGE NATO, a membrilor săi, dar și facilitarea unui dialog inter-instituțional, civil-militar-cetățean, prin cooperare public-privat, între comunitatea mediului de afaceri, administrația publică locală, mediul universitar-academic și sectorul militar.

Viziunea strategică NATO Urban Maritim are ca obiectiv principal siguranța cetățenilor și asigurarea securității și rezilienței orașelor maritime, prin dezvoltarea de noi strategii integrate, în parteneriat civil-militar-cetățean", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mihăiță Emil Vișoianu, președintele CAMEA Constanța.

Clubul de Afaceri NATO își propune facilitarea progresului societății pe mai multe planuri, astfel că are mai multe departamente: unul de administrație publică, unde coordonator este avocatul Sorin Calafus, un club de afaceri care reunește oamenii de afaceri, coordonator fiind Mihăiță Emil Vișoianu, un departament al mediului universitar, reprezentat prin prof. univ. dr. Virgil Breabăn și prof. univ. dr. Cornel Panait etc.

Cluburi de afaceri similare urmează să fie dezvoltate și în alte puncte-cheie ale țării, de exemplu, la Sibiu, Cluj, București etc.

"Ne dorim să activăm pentru dezvoltarea societății. Vom desfășura activități pentru atragerea de investiții în vederea dezvoltării educației, structurilor medicale, dar și a agriculturii. În contextul în care Constanța a devenit o forță în ceea ce înseamnă zona cerealieră, având și portul, ca punct strategic, ne dorim dezvoltarea acestei părți prin acțiunile noastre", a mai punctat președintele Mihăiță Emil Vișoianu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5699 secunde