Cinci sirieni, călăuziți de un cetățean turc, depistați de polițiștii de frontieră

143

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, în zona trecerii cu bacul din localitatea Ostrov, cinci cetățeni sirieni care au încercat să treacă ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde, fiind călăuziți de

un cetățean turc.

Pentru că persoanele în cauză nu își justificau prezența în zonă, acestea au fost duse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre cetățeanul turc B.I., în vârstă de 39 de ani și o persoană de sex feminin, cetățeanul sirian R.Z., în vârstă de 36 de ani cu cei patru copii ai săi, având vârste cuprinse între 1 și 10 ani. De asemenea, s-a mai stabilit că cetățeanul turc, care a intrat legal în țară, urma să-i călăuzească pe cetățenii sirieni până într-un stat din vestul Europei.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățeanul sirian și trafic de migranți pentru cetățeanul turc.

Totodată, în baza protocolului româno-bulgar, cetățenii sirieni au fost predați către autoritățile bulgare, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale, iar pentru cetățeanul turc s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța cu propunere de

arestare preventivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0976 secunde