Ceremonii militare, mâine, de Ziua Drapelului Național

Luni, 25 Iunie 2018, 14:50
124
Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, va participa mâine la ceremonia publică de înălțare a Drapelului Național al României.
Ceremonia este organizată de Ministerul Apărării Naționale, în colaborare cu Instituția Prefectului și cu Primăria Municipiului București, și se va desfășura în Piața Tricolorului (situată în fața Palatului Cercului Militar Național). 


La eveniment au fost invitați reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, militari, răniți și urmași ai personalului armatei decedat în acțiuni militare, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.


În această seară, începând cu ora 19.00, va avea loc o scurtă ceremonie de coborâre a drapelului, care va fi depus la biserica Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", din bulevardul Bd. Gl. Vasile Milea, nr. 5-7.


Mâine, 26 iunie, începând cu ora 9.30, drapelul va fi adus în piață, va fi binecuvântat de un preot militar și va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului național al României interpretat de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.
Militari din celelalte garnizoane din țară vor participa la ceremoniile publice organizate cu acest prilej de autoritățile publice locale.
Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr.96/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1808 secunde