Ceremonial de comemorare a militarilor sârbi și cehi, la Medgidia

197

Articole de la același autor

Reprezentanții Asociației Veteranilor Militari și Veteranilor cu Dizabilități Constanța au celebrat Ziua Veteranilor din teatrele de operații. Astfel, zilele trecute, încă de la primele ore ale dimineții, prima oprire a fost la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, unde s-au întâlnit cu comandor Nicu Chirea și i-au acordat căpitanului Marius Nazare insigna asociației, pentru devotamentul activității sale în cadrul Forțelor Navale, cât și pentru activitățile alături de asociație. Din delegație au făcut parte președintele Sucursalei Constanța, Cristian Crăciun și vicepreședintele Adrian Lupașcu.



Ulterior, în incinta Cimitirului Central din Medgidia s-a desfășurat un ceremonial de comemorare a militarilor sârbi și cehi care, în anul 1916, și-au jertfit viața, în luptele pentru apărarea Dobrogei. Ambasadorii Republicii Serbia și ai Republicii Cehe, primarul municipiului Medgidia, reprezentanți ai Asociației de prietenie româno - sârbe, precum și cei ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Județeană Constanța și Asociației Veteranilor Militari și Veteranilor cu Dizabilități, sucursala Constanța, au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Sârbi, la Placa Comemorativă a Eroilor Cehi și Placa Comemorativă a membrelor Spitalului Femeilor Scoțiene.



După-amiază, împreună cu preotul paroh de la Biserica Sfântul Nectarie și Teodor Tiron, declarată Biserica Militarilor Veterani, a fost organizată o ceremonie pentru pomenirea celor 30 de eroi căzuți în teatrele de operații, cât și a celor căzuți pe teritoriul țării. „Alături de reprezentanții asociației noastre au participat: reprezentantul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, căpitan Nazare Marius, Emil Olteanu, președintele Ligii Maiștrilor Militari de Marină, membrii ai asociației și militari. Am avut onoarea să-l avem alături pe plt.adj. Iulian Căpățână, militar rănit în teatrele de operații și membru al asociației, care, recent a fost decorat de președintele României cu Medalia Națională “Serviciul Credincios” clasa a II-a, cu însemn de război, pentru militari”, a transmis Cristian Crăciun, președintele AVMVD Constanța. 





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 25 August 2020
Stire din Cultură-Educație : Nouă ani fără Eugen Mazilu
Pagina a fost generata in 0.2871 secunde