Cercetașii, instrucție la Stâna de Vale
Articole recomandate
Pensionară amendată dintr-un motiv ireal! A vrut să facă ceva frumos, dar a ieșit altceva
26 Aprilie 2024
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI. Trebuie să returneze o parte din averea nejustificată
26 Aprilie 2024
Galerie FOTO / DIICOT, Constanța: Patru bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri
26 Aprilie 2024
O minoră din municipiul Constanța a dispărut
26 Aprilie 2024
Militarii Regimentului 317 ISR "Vlădeasa" au participat, timp de zece zile, la tabăra militară de instrucție de iarnă, organizată la Stâna de Vale. Aproximativ 60 de cercetași s-au antrenat în vederea dezvoltării deprinderilor practice necesare traiului în condiții de izolare, pe timpul desfășurării acțiunilor ISR, pe timp de iarnă, în teren muntos acoperit.
Cercetașii s-au antrenat în vederea executării deplasării pe schiuri pe distanțe cuprinse între 10 - 30 de kilometri. Militarii și-au dezvoltat deprinderile necesare pentru improvizarea de adăposturi, procurarea hranei pe timp de iarnă și acțiuni de acordare a primului ajutor.
De asemenea, au acționat individual sau în cadrul grupei de cercetare pentru procurarea de date și informații pe timpul ducerii luptei de apărare, în condiții de efort prelungit, ziua și noaptea.
Sublocotenent Andreea ONIȚA
Ministerul Apărării Naționale - Forțele Terestre Române
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 30 Ianuarie 2020
Miercuri, 05 Februarie 2020
Sâmbătă, 08 Februarie 2020
Joi, 30 Ianuarie 2020
Joi, 30 Ianuarie 2020
Luni, 20 Ianuarie 2020
Joi, 16 Ianuarie 2020
Luni, 10 Februarie 2020
Sâmbătă, 01 Februarie 2020
Miercuri, 29 Ianuarie 2020