Celebrul milionar Adamescu, extrădat din Marea Britanie în România

6606
Celebrul milionar Adamescu, extrădat din Marea Britanie în România - 6alexanderadamescu-1523618199.jpg
Judecătorii englezi de la Westminster Court of London au decis extrădarea omului de afaceri Alexander Adamescu. Judecătorii au decis să înceapă procedurile de extrădare, care se vor finaliza în 17 zile, începând de vineri.


Adamescu are dreptul la recurs, dar chiar și așa, decizia va fi pusă în mișcare pentru că este cu titlu executoriu, anunță evz.ro.

Adamescu a fost reținut de autoritățile din Londra după ce a prezentat un document oficial, neasumat de către Administrația Națională a Penitenciarelor din România.

"În urma unei corespondențe oficiale între ziarul România Liberă și Autoritatea Națională a Penitenciarelor, jurnaliștii români au trimis un Anglia un înscris a cărui autenticitate a fost contestată de Statul Român. Actul se referă la condițiile de detenție din penitenciarele din România. Prin urmare, motivul reținerii este generat de o situație care nu i se poate imputa lui Alexander Adamescu și nici redacției România Liberă", se arată în comunicatul de presă.

Adamescu Jr. a fost acuzat că ar fi dat mită, împreună cu tatăl său, Dan Adamescu, cu toate că, potrivit avocaților, fiul afaceristului nu se mai afla în țară. Cu toate acestea, acuzația a stat la baza solicitării de extrădare.

La solicitarea DNA, Tribunalul București a emis, în mai 2016, un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, fiind acuzat de dare de mită.

În ordonanța procurorilor DNA se arată că "în cursul lunilor iunie și decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București - Secția VII Civilă pentru ca în schimb, aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Adamescu Grigore Dan".

Mandatul european de arestare al lui Alexander Adamescu are la bază un denunț făcut de un jurist de la una dintre societățile familiei Adamescu, de la care ar fi sustras suma de 100.000 de euro, potrivit sursei citate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6686 secunde