"Mega-dosarul" de corupție de la Poliția Rutieră începe să se clatine

Cei 11 polițiști și 3 civili au fost eliberați din arest din lipsă de probe

2281
Cei 11 polițiști și 3 civili au fost eliberați din arest din lipsă de probe - ad8a85de35c72a8401889ac64749e125.jpg
După o ședință de judecată de aproape cinci ore și două ore și jumătate de deliberări, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au admis recursurile declarate de cei 11 polițiști de la Rutieră și 3 civili împotriva măsurii arestării preventive dispusă de Tribunalul Constanța.
Ei au revocat măsura preventivă și au dispus rejudecarea propunerii de arestare de către instanța de fond, respectiv Tribunalul Constanța. Judecătorii au anulat mandatele de arestare preventivă și au dispus punerea celor 14, de îndată, în libertate.
Rudele, prietenii, colegii și avocații aflați în sală la momentul citirii soluției de către președintele completului de judecată au aplaudat frenetic, iar alții au izbucnit în plâns…

Dimineața a debutat la Curtea de Apel Constanța cu unul dintre dosarele în jurul căruia s-a creat atâta vâlvă în ultima săptămână. Magistrații acestei instanțe trebuiau să decidă dacă măsura preventivă, cea de arest, decisă de judecătorii de la Tribunal săptămâna trecută, este una corectă.
Pledoariile avocaților au fost virulente mai ales la adresa anchetei efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție, cât și la modalitatea aleasă de a-i arunca pe cei 36 de polițiști în dizgrațiile publicului larg. Tot acest spectacol, cu o regie parcă pregătită din timp și cu o distribuție și figurație pe măsură, a încântat publicul spectator avid de senzațional și grotesc. Numai că tot acest spectacol a adus Justiția în derizoriu și a terfelit haina de polițist, chiar cu complicitatea acelora care trebuiau să îi apere interesele.

"Vorbe legate la dosar"
Priveam, ieri, în boxa acuzaților cei 14 arestați din lotul de la "Rutieră" - tineri, cu vârste între 22 și 32 de ani. Vorba unui avocat: "Dacă asta e corupția de la Rutieră, atunci înseamnă că stăm foarte bine".
Este foarte reală afirmația, așa cum suspect este și faptul că cei vizați au fost doar subofițerii, nu și ofițerii din cadrul SPR Constanța. Mai mult decât atât, modalitatea de efectuare a perchezițiilor, tratându-i pe acești polițiști ca pe infractorii de ultimă speță, speriindu-le familiile și copiii, denotă un exces de zel, care va fi taxat, la momentul oportun, atunci când apele se vor mai calma, iar aspectele reale ale acestui dosar vor ieși la iveală.
Un alt aspect extrem de important și discutat frecvent, mai ales în mediul avocățesc, este acela că spectacolul creat în jurul acestui dosar, cu percheziții aproape publice (deși știm prea bine că în dosarele "reale", instrumentate ca la carte, ele rămân secrete, iar presa, oricât ar vrea, nu află de ele) a fost creat tocmai pentru a atrage atenția asupra unui așa-zis fenomen de corupție aproape generalizat și ca să ia ochii spectatorilor de la fondul problemei, respectiv lipsa concretă de probe a anchetatorilor.
Mai mult decât atât, interceptările telefonice ar fi fost interpretate de anchetatori așa cum au vrut aceștia și pentru a crea niște stări de fapt care nu concordă cu realitatea. Faptul că acuzațiile respective nu sunt susținute de martori, acte, ori alte probe, ne arată că nu avem de-a face decât cu o anchetă trasă de păr, în care acuzațiile - extrem de grave și pentru care se dorește băgarea după gratii a unor oameni - nu sunt decât "niște vorbe legate la dosar" - așa cum a precizat, ieri, în sală, un alt avocat.
Numai că printre acești tineri se află oameni care abia și-au început cariera, unul dintre ei trebuie să se căsătorească sâmbătă, altul peste câteva luni…

"Unde sunt mijloacele de probă?"
Avocatul Apostol Armeanu a subliniat că celor 14 "le-au fost prezentate încadrări juridice și interceptări telefonice, dar nimic concret vizavi de comiterea faptelor, fără a le individualiza, din această cauză ei nu s-au putut apăra".
"Pun concluzii cu mâhnire și cu teamă. Devin din ce în ce mai conștient că maniera în care s-a efectuat ancheta în această cauză ne poate afecta pe fiecare. Procedăm într-o manieră și în așa fel încât să ne complicăm viața, cât și actul de justiție. (…) Lupta anticorupție ar trebui să se ducă pe tărâmul legalității. Proba infailibilă se constituie în înregistrările unor convorbiri telefonice. Dar unde sunt mijloacele de probă clasice despre care am învățat la școală? Martori, înscrisuri? Vă cer ca prin hotărârea pe care o veți pronunța să-i obligați pe polițiștii de la Ministerul de Interne și pe Parchet să prezinte dosare solide, nu numai pe baza unor înregistrări telefonice, care sunt și interpretabile, și interpretate - cel puțin în acest caz" - a mai spus avocatul Armeanu.
Vorbind despre pericolul pentru ordinea publică, motiv ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive, Armeanu a mai spus: "Este grav, exagerat, dincolo de ceea ce legea dorește să se înțeleagă în pericolul pentru ordinea publică".

"Telefonul turnător"
Pe de altă parte, avocata Ioana Focșa (apărătoarea angajaților din Primăria Constanța, chiar a primarului Mazăre în anumite dosare de corupție), cunoscând, așadar, mult prea bine aspecte concrete legate de astfel de fapte și de anchetele procurorilor DNA, a spus că "DNA-ul a învățat un lucru extrem de important: să nu ia măsura preventivă decât în situații excepționale. Există dosare cu prejudicii de sute de milioane de euro și nu s-au luat măsuri preventive. În acest dosar nu se face trimitere decât la un «telefon turnător»; conversațiile transcrise nu fac în niciun mod trimitere la comiterea vreunei infracțiuni, nici măcar a unei contravenții. Ar putea fi cel mult abateri disciplinare, dar nimic mai mult".
Pe de altă parte, vizavi de multdiscutatele interceptări telefonice, avocata Focșa a spus că "vom ajunge să nu mai folosim acest mod de comunicare, pentru că orice spui se poate interpreta. Nu vorbele trebuie cusute la dosar, ci probele".

Cătălin Filișan: "A fost un circ mediatic"
Avocații au criticat la nesfârșit singurele dovezi existente la dosar. "Așa-zisul probatoriu este impresionant ca volum, dar conținutul este absolut gol. (…) Pe baza unor convorbiri telefonice Ministerul Public începe să fabuleze. (…) Nu putem spune decât că acest dosar este o ecuație matematică cu foarte multe necunoscute" - a spus unul dintre ei.
Pe de altă parte, avocatul Cătălin Filișan a spus că acest dosar este "o formă fără fond. Propunerea de luare a măsurii arestării preventive nu face trimitere la vreun act, nu se regăsește nicio trimitere la săvârșirea vreunei fapte. Judecătorul de la fond s-a transformat în procuror". Tot el a spus că vinovăția inculpaților a fost stabilită prin mass-media, prezumția de nevinovăție fiind încălcată prin atacul virulent al presei la adresa "mega-corupției" din Poliția Rutieră Constanța. "A fost un circ mediatic, iar pseudo-probele nu au legătură cu cele cinci fapte pentru care s-a început urmărirea penală" - a mai spus Filișan, completând că a fost încălcată flagrant egalitatea de tratament a inculpaților.

Cine e "regina probelor" la Parchet?
Avocatul Sorin Calafus, cel care și-a apărat în instanță viitoarea fină, Cristina Gherlan, a catalogat înregistrările telefonice ca fiind "regina probelor", cel puțin în acest dosar, clienta sa nefiind decât "o victimă colaterală" a acestui scandal creat la Poliția Rutieră Constanța.
Un alt apărător, Sorin Calaigi, a făcut referire, la fel, la probele… inexistente în acest dosar și despre frustrarea pe care a avut-o atunci când a întrebat procurorii pe ce temei și în baza a ce se propune arestarea preventivă, iar răspunsul lor a fost "Pentru că putem!". Această "atotputernicie" a Parchetului, care poate distruge vieți, a fost acuzată, la unison, de toți avocații. Și Sorin Calaigi a subliniat că "infracțiunile lor (n.r. - acuzaților) nu ar putea fi decât cel mult abateri disciplinare".
Toți cei 11 polițiști și 3 civili aflați în boxă au susținut apoi că sunt nevinovați.

"Victorie doar pe jumătate"
După mai bine de două ore de deliberări, președintele completului de judecată a decis admiterea recursului, revocarea măsurii de arest preventiv, punerea de îndată în libertate a celor 14, și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Constanța, a propunerilor de arestare preventivă. În acel moment, zecile de persoane aflate în sală au izbucnit în ropote de aplauze, unele mame, soții ori iubite plângeau… de această dată, de fericire…
Avocatul Cătălin Filișan ne-a declarat, la ieșirea din sală, că "este o victorie doar pe jumătate, rămâne de văzut ce se va întâmpla la Tribunal".

DGA-ul va fi dat în judecată
Pe de altă parte, șeful Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual, subinspectorul George Caraivan, ne-a declarat ieri că, în numele celor 36 de polițiști vizați în acest dosar va fi chemată în judecată Direcția Națională Anticorupție, pentru abuzurile comise în timpul perchezițiilor și nu numai. "Au fost copii speriați, soții care erau însărcinate și au suferit adevărate șocuri" - ne-a declarat George Caraivan, care a spus că va detalia toate aceste aspecte într-o conferință de presă ce va avea loc astăzi.

Polițiștii care au făcut cunoștință cu arestul
Cei care au fost arestați la data de 26 iunie și au fost puși în libertate ieri sunt polițiștii Gigi Cristian Rușescu, Daniel Andrei Mircea, Elvin Cadîr, Dumitru Iulian Maxim, Enis Vuap, Andrei Bogdan Călugăru, Cosmin Cristian, Paul Mihai Ciolpan, Marius Ivan, Cristina Gherlan, Cristian Nazarovici și civilii Gigel Budur, Alin Bogdan Drughe și George Guliu.
Ei sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de luare de mită și dare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, folosirea în orice mod direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității, permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și fals intelectual.
Potrivit Direcției Generale Anticorupție, încă de la începutul lunii februarie 2009, existau indicii de comitere a infracțiunilor menționate mai sus.
Urmare a cercetărilor efectuate în perioada februarie - iunie 2009 (în special interceptări și filaje), s-a stabilit că agenții de poliție, în mod repetat, au încălcat atribuțiunile de serviciu, favorizând anumite persoane, prin neaplicarea măsurilor legale la regimul circulației pe drumurile publice, traficându-și influența pe lângă alți colegi, în scopul de a nu fi aplicate sancțiuni unor contravenienți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.734 secunde