Ce vor face pompierii constănțeni de Bobotează

2239
Ce vor face pompierii constănțeni de Bobotează - boboteazaog15-1325799542.jpg
Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța vor fi "în gardă" la procesiunile și ceremoniile religioase ocazionate de Sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza).

Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, la manifestarea religioasă care debutează vineri, la ora 11, sunt așteptați aproximativ 10.000 de credincioși. Un pluton de 18 subofițeri, sub comanda unui ofițer, va face parte din garda de onoare ce însoțește procesiunea, conform tradiției militare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Paula Anghel, "un echipaj de pompieri va asigura măsurile de prevenire a situațiilor de urgență pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apelor. Totodată, o echipă de patru scafandri și un echipaj de paramedici SMURD vor fi prezenți pe faleza Cazinoului și vor interveni pentru salvarea, respectiv acordarea primului ajutor medical curajoșilor care se vor întrece în a recupera crucea din apa mării".

În cursul zilei de ieri, două autospeciale și 10 pompieri au participat la umplerea sticlelor cu apă ce urmează a fi sfințită, iar o autocisternă a transportat apa ce urmează a fi sfințită la Biserica de la Casa de Cultură.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3689 secunde