Ce spun judecătorii despre atacul cu mașina de la mall în Brăila: O acțiune "la limita terorismului"

257
Ce spun judecătorii despre atacul cu mașina de la mall în Brăila: O acțiune

Articole recomandate

Judecătorii de la Tribunalul Brăila califică atacul de duminică, în urma căruia au fost răniți zece oameni, la limita terorismului, suspectul fiind decis să ucidă cât mai multe persoane, apoi să se sinucidă. Atacul a fost planificat în detaliu, fiind recunoscut de către suspect. Acesta este cunoscut în comunitate ca o persoană violentă, care are antecedente penale pentru fapte comise cu violență.

Magistrații Tribunalului Brăila, care au judecat propunerea de arestare preventivă a procurorilor în cazul autorului atacului de la mall, consideră intenția inculpatului era de"a suprima viața unui număr nedeterminat de persoane, cu scopul de a schimba ceva în ordinea socială din România".

Bărbatul este acuzat de tentativă de omor calificat și tâlhărie calificată, având un număr de zece victime.

"Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală rezultă suspiciunea rezonabilă că, în data de 11.11.2018, în jurul orei 12:30, inculpatul, intenționând să sustragă un autoturism S.S., i-ar fi aplicat proprietarului mașinii multiple lovituri de cuțit în zona toracelui anterior și, în final, i-ar fi furat autoturismul. Prin conducerea acestuia, inculpatul a creat o stare de pericol grav pentru siguranța traficului și a persoanelor, pe drumurile publice. În cursul aceleași zile, în jurul orei 12:40, ar fi lovit intenționat și cu mare viteză, cu autoturismul S.S. furat, două persoane pe care le-a propulsat în aer, proiectându-le pe asfalt și apoi, ar fi lovit intenționat și cu mare viteză, cu același autoturism alte 7 persoane, printre care și doi minori, provocându-le tuturor leziuni", se arată în sentința magistraților care au decis arestarea preventivă, scrie News.ro.

Judecătorii apreciază că "rezultă în mod indubitabil suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis cu intenție directă, chiar calificată prin scop, infracțiunile".

"În privința pericolului concret pentru ordinea publică, judecătorul de drepturi și libertăți a avut în vedere modul de comitere a faptelor, prin planificarea întregii activități infracționale, la limita unui atentant terorist, în sensul că inculpatul, cu ceva timp înainte de data de 11.11.2018, ori chiar în ziua respectivă, și-ar fi propus să ucidă cât mai multe persoane cu putință (ar fi scris chiar bilete în acest sens), motiv pentru care a luat asupra sa un cuțit cu care a lovit în mod repetat în zona toracelui, urmărind moartea acesteia, pe prima sa victimă de la care, în acest mod a sustras mijlocul de transport, un autoturism marca SS, folosit în mod clar ca mijloc prin care să-și ducă la bun sfârșit acțiunea criminală, constând în uciderea a cât mai multor persoane, cu putință, iar la urmă, să se sinucidă, eventual, dacă nu va fi doborât de organele de poliție, așa după cum inculpatul a și declarat în fața organului de urmărire penală", au mai reținut magistrații.

Potrivit acestora, suspectul "ar fi mers pe Șoseaua de Centură a Municipiului Brăila unde în mod intenționat ar fi lovit persoanele vătămate, pe care  le-ar fi propulsat în aer, proiectându-le pe asfalt, intenția fiind în mod vădit aceea de ucidere a victimelor".

Sursa: romaniatv.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0447 secunde