Ce MĂSURI iau forțele de ordine la Mănăstirea „Peștera Sf. Andrei”. IPS Teodosie, verificat de Poliție

Duminică, 29 Noiembrie 2020
475
Polițiștii și jandarmii asigură măsurile de ordine publică la ceremonialele religioase desfășurate la Mănăstirea „Peștera Sf. Apostol Andrei”, din comuna Ion Corvin. 


Duminică dimineață, inclusiv autoturismul în care se afla Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie a fost oprit pe drumul spre lăcașul de cult, unde urma să oficieze slujba religioasă. Autoturismul a fost oprit pe DN 3, atât arhiepiscopului cât și șoferului fiindu-le verificate documentele. 
„Să vină cu inimă bună, să-și mângâie sufletul și sper că toate organele de ordine ne vor ajuta să fim în pace și în armonie”, a afirmat ÎPS Teodosie.


Reprezentanții IPJ Constanța și ai Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” au arătat că peste 130 de jandarmi și polițiști vor asigura măsurile de ordine publică la ceremonialul religios desfășurat cu ocazia sărbătoririi hramului mănăstirii „Peștera Sf. Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin, care se va desfășura luni, 30 noiembrie. Principalele obiective ale forțelor de ordine vor fi siguranța participanților și prevenirea producerii de incidente.


„Pentru aceasta, vor fi organizate echipe de dialog, patrule pedestre și auto, cordoane de ordine publică și alte dispozitive adaptate situației din teren. Acestea sunt dispozitive uzuale pentru un astfel de eveniment și facem precizarea că nu au fost adoptate măsuri suplimentare față de anii precedenți și nici nu au fost mobilizate forțe și mijloace în sprijinul celor din județul Constanța.


În colaborare cu reprezentanții mănăstirii și ai DSP Constanța, au fost stabilite trasee interioare de deplasare a pelerinilor (către racla cu sfintele moaște, către altar și către lumânărar), au fost realizate marcaje pe traseul de acces în mănăstire, precum și pentru participanții la slujba religioasă astfel încât să se respecte distanțarea fizică. Pentru desfășurarea fără incidente și în siguranță a evenimentului, solicităm tuturor participanților să respecte aceste marcaje, să nu staționeze excesiv în zona raclei și să nu forțeze accesul prin alte puncte decât cele marcate.


Reamintim faptul că, având în vedere contextul epidemiologic în care ne aflăm, legislația actuală prevede că „pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate.”


Jandarmeria și Poliția fac apel la responsabilitate și recomandă tuturor participanților să respecte regulile de protecție individuală: păstrarea distanței fizice, purtarea corectă a măștii de protecție și dezinfectarea mâinilor  - pentru aceste măsuri, organizatorii asigură trei puncte în care sunt disponibili dezinfectanți și măști”, au arătat reprezentanții forțelor de ordine. 



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.3142 secunde