Ce droguri se consumă în cluburile din Mamaia

Marţi, 29 Iulie 2014
1324
Drogurile pot părea, la prima vedere, o joacă pentru cei care nu înțeleg efectele devastatoare. Totul începe cu "o singură dată" și se transformă într-o dependență din care cu greu mai poți

da înapoi. În Constanța, există o adevărată "hartă" a drogurilor: fiecare zonă cu drogul ei. Consumatorii de droguri scumpe sunt cei care frecventează cluburile din nordul stațiunii Mamaia.

Specialiștii antidrog atrag atenția că dependența de droguri este o boală care afectează consumatorul atât fizic, cât și psihic. Există mai multe cauze pentru care oamenii încep să consume droguri, însă principalul motiv ar fi anturajul. Primele doze bineînțeles că sunt gratuite. Te duci în club și îți oferă cineva gratis; apoi începi să plătești și începe calvarul.

"Vârsta consumatorilor a scăzut foarte mult: dacă în ultimii ani minimul era undeva la 16 ani, acum a început să scadă, iar noi încercăm să ținem fenomenul sub control, să prevenim, să le arătăm adolescenților care sunt riscurile consumului de droguri", declară comisarul șef Cristian Oprișan, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța.

Din multitudinea de droguri existente pe piață, la Constanța, consumatorii se droghează cel mai mult cu canabis, etnobotanice și ecstasy. În plus, au fost raportate și cazuri de consum de cocaină, însă din cauza faptului că acest drog este foarte scump, situațiile sunt limitate.

Canabisul este folosit în principal sub două forme: marijuana și hașiș. Marijuana este produsul rezultat din uscarea florilor și a frunzelor plantei de canabis și, de obicei, se fumează. Hașișul este obținut din rășină.

"Consumatorii văd realitatea distorsionat. Unele persoane resimt o senzație de euforie, alții de relaxare, stări de somnolență, lipsă de inhibiții. Pe termen lung, acest drog alterează capacitatea de memorare, este afectată memoria pe termen scurt, consumatorul are dificultăți de concentrare. Un consumator de canabis este recunoscut ușor: este persoana care râde încontinuu, care are ochii roșii", spune comisarul șef.

Consumatorii de etnobotanice sunt violenți

Etnobotanicele sunt însă cele mai des răspândite droguri în județul nostru. Deși magazinele care comercializau astfel de substanțe au fost închise încă de acum trei ani, dealeri se găsesc la toate colțurile.

"Nu se știe ce conțin, nu se cunosc efectele pe termen lung ale utilizării lor. Asta este marea problemă. Substanțele care intră în componența etnobotanicelor se schimbă o dată la câteva săptămâni, astfel că e greu de aflat din ce anume sunt compuse. Consumatorii de etnobotanice simt o detașare completă, o relaxare puternică, nu simt oboseala, însă există și efecte nedorite, cum ar fi halucinațiile, atacurile de panică, comportamentul agresiv. Nu de multe ori, consumatorii de etnobotanice iau o atitudine defensivă, caută mereu să consume și, dacă nu primesc ceea ce vor, sunt în stare să folosească forța și violența, să fure de la membrii familiei", precizează Cristian Oprișan.

Ecstasy se consumă în cluburi

Pastilele pot avea orice culoare și, în general, acestea sunt marcate cu un logo sau cu desene re-prezentând o inimă, un fulger, un fluture, o stea, un trifoi. Ecstasy-ul, în Constanța, se consumă, de obicei, sub formă de pastile. În general, spun specialiștii, aceste droguri sunt întâlnite, în Constanța, în cluburile din Mamaia Nord.

"Pe termen scurt, consumatorii simt euforie, empatie, au o energie fizică crescută, par prietenoși, nu dau semne de oboseală nici după multe ore de activitate intensă, nu reacționează la durere. Consumat pe termen lung, ecstasy-ul poate provoca atac cerebral, atac cardiac, puls crescut, degradarea neuronilor, halucinații, depresie", explică șeful Centrului Regional.

Drogurile amestecate cu alcoolul pot fi fatale

Unele droguri sunt combinate cu alcool și alte droguri ilegale, ceea ce determină efecte secundare și mai periculoase.

"Dacă amesteci drogurile cu băutura, efectele sunt și mai devastatoare. În timp ce multe dintre droguri îți dau o stare de euforie, de lipsă a oboselii pentru a putea petrece în club, de exemplu, cât mai mult timp, în combinație cu alcoolul, care îți dă o stare de moleșeală, somnolență, efectele sunt cu atât mai grave. Consumatorii de droguri care știu cum să le utilizeze vor fi mereu cei care vor fi văzuți, de exemplu într-un club, doar cu o sticlă de apă plată și nu cu alcool", conchide comisarul șef.

Majoritatea drogurilor sintetice nu pot fi depistate în urină sau alte analize medicale, ceea ce face ca nivelul de intoxicare să nu poată fi stabilit. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2782 secunde