Ce boli îți pot anula permisul de conducere

5160
Ce boli îți pot anula permisul de conducere - sofrbatran-1318959752.jpg

Un alt mare semn de întrebare care s-a născut  odată cu producerea tragediei de la Timișul de Sus, în care trei persoane au fost omorâte de realizatorul TV Șerban Huidu, este legat de faptul dacă acesta avea sau nu voie să conducă.
El suferise, în decembrie 2010, un accident la schi, în Austria, în urma căruia a fost internat în stare gravă, petrecând mai multe zile în spital, în comă indusă. A avut nevoie, ulterior, de câteva săptămâni bune de recuperare și, chiar și așa, schimbările care au intervenit în comportamentul său au fost evidente pentru toată lumea.
Orice medic poate spune că victima unui asemenea accident are nevoie de o lungă perioadă de acomodare, pentru a se putea reobișnui cu operațiunile pe care le face zi de zi, procesul de recuperare fiind de durată.
Mai mult, după ce un șofer este victima unui accident de acest gen, el trebuie să treacă printr-o evaluare medicală înainte de a se urca din nou la volan. Este foarte posibil ca timpul de reacție să fie altul, să-i fie prescrise medicamente care sunt incompatibile cu dreptul de a conduce etc.
Din nefericire, deși legea prevede ca medicii de familie să anunțe Poliția Rutieră atunci când constată că anumiți pacienți suferă de boli care sunt incompatibile cu dreptul de a conduce un autoturism pe drumurile publice, acest lucru se întâmplă destul de rar. Mulți dintre șoferi au avut parte de tot felul de experiențe pe șosele în care a fost mai mult decât evidentă starea precară de sănătate a celorlalți participanți la trafic. Și totuși… ei continuă să conducă fără a fi deranjați! Până se întâmplă o nenorocire…

Schizofrenici cu permis!
La Constanța, în 2010 și 2011, au fost retrase opt permise de conducere pe motive medicale, două - anul trecut, șase - în acest an. Trei au fost retrase pentru că șoferii erau bolnavi de schizofrenie paranoidă, iar celelalte din alte cauze medicale, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, agent principal Cristina Vasile.
Lista bolilor care sunt incompatibile cu șofatul este destul de lungă, iar pentru alte afecțiuni șoferii ar trebui să țină cont, spre binele lor, dar și a altor participanți la trafic, de opinia și recomandările medicilor.
De exemplu, nu au ce căuta la volan persoanele care suferă de tulburări neurologice, asociate cu boli sau intervenții chirurgicale care afectează sistemul nervos central sau periferic, care conduc la deficiențe motorii sau senzoriale și afectează echilibrul și coordonarea. În aceste cazuri, eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere face obiectul evaluării periodice. În această categorie se mai înscriu: atacurile de epilepsie; tulburările psihice severe; retardul psihic sever; problemele comportamentale severe datorate îmbătrânirii; tulburările de personalitate care afectează discernământul; dependența de alcool; dependența de droguri și medicamente.
De asemenea, există incompatibilități între dreptul de a șofa și alte boli care sunt în curs de tratare. Aici se încadrează, spun polițiștii, patologia cardio-vasculară, aritmia severă, tensiunea arterială anor-mală, angină de repaus sau prezența unui infarct miocardic, insuficiența renală severă ireversibilă, diabetul zaharat. În toate aceste situații, șoferul are voie să conducă doar pe baza unei opinii medicale autorizate, spun oamenii legii.
Trebuie să precizăm că medicii de familie sunt obligați să anunțe Poliția Rutieră dacă sesizează incompa-tibilități între anumite boli de care suferă pacienții lor și dreptul de a conduce. Dacă nu se conformează, potrivit legii privind circulația pe drumurile publice, ei vor fi pedepsiți cu amendă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : Vă lasă… reci bolile toamnei?
Joi, 29 Septembrie 2011
Stire din Actual : UE impune noi norme de viteză
Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
Stire din Diverse : Ce boală îi pândește pe copii la școală
Vineri, 23 Septembrie 2011
Stire din Sănătate : Bolile care macină oasele
Vineri, 23 Septembrie 2011
Stire din Sănătate : Ajung la doctor cu moartea de mână
Pagina a fost generata in 0.2176 secunde