CCR A DECIS. Pedeapsa cu închisoarea pentru conducerea mașinii fără permis este neconstituțională

565
CCR A DECIS. Pedeapsa cu închisoarea pentru conducerea mașinii fără permis este neconstituțională - justice-1491462620.jpg

Articole recomandate

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis recent că textul infracțiunii de conducere fără permis este contrar Constituției, pentru că din acesta lipsesc referi la două categorii importante de vehicule: tractoarele agricole și cele forestiere, potrivit Romania TV. 


Din cauză că au fost omise de la sancționare aceste categorii, dar și pentru că se poate pedepsi penal cel care conduce un tractor în baza unui alt tip de permis, dar nu și cel care nu are permis deloc, judecătorii CCR au decis să lase fără efecte concrete aceste prevederi, urmând ca Guvernul și Parlamentul să se preocupe de modificările legislative necesare. Dacă acestea nu se încadrează într-un anumit termen însă, infracțiunea de conducere fără permis ar putea să fie dezincriminată.


La acest moment, având în vedere formularea folosită de legiuitor în Codul penal, corelată cu faptul că tractoarele nu sunt considerate autovehicule (prin Codul rutier), cei care conduc tractoare agricole sau forestiere fără un permis nu comit o infracțiune.


Decizia CCR va deveni generală și obligatorie odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial, iar primul său efect, după publicare, va fi suspendarea prevederii declarate neconstituțională. Totuși, dacă în 45 de zile de la publicare, Parlamentul sau Guvernul nu ia nicio măsură de modificare a textului respectiv, atunci prevederea își va pierde efectele juridice complet. 


Cu alte cuvinte, vom avea de-a face cu o dezincriminare neintenționată a acestei infracțiuni, transmite avocatnet.


"În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională (...) În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut că necorelarea dintre art. 335 alin. (1) din Codul penal și art. 6 pct. 6 teza a doua din O.U.G. nr. 195/2002 (Codul rutier - n.red.) determină un veritabil viciu de neconstituționalitate, care rezultă din omisiunea reglementării, în cuprinsul art. 335 alin. (1) din Codul penal, a tractoarelor agricole sau forestiere ca obiect material al infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere", a stabilit Curtea pe 4 aprilie 2017, potrivit unui comunicat de presă.


În Codul penal se sancționează și conducerea unui vehicul în baza unui permis valabil pentru alte categorii rutiere, ceea ce înseamnă că cel conduce un tractor, dar nu are permis pentru acesta, ci pentru moped, să zicem, va fi sancționat penal, spre deosebire de cel care nu are permis deloc.


"Este în afara oricărui argument juridic rațional și rezonabil ca o persoană care posedă permis de conducere, acordat pentru altă categorie decât tractoarele agricole sau forestiere, și care conduce un asemenea vehicul pe drumurile publice, să poată avea calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în timp ce o persoană care nu deține deloc permis de conducere și care conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier, să nu fie sancționată penal", potrivit CCR.








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4378 secunde