Dacă lucrările vor merge conform planului

Cazinoul își va redeschide porțile în 2013

2240
2

S-a mai făcut un pas important în ceea ce privește readucerea la viață a Cazinoului, simbolul Constanței. Ieri, Răzvan Murgeanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), Ana Maria Topoliceanu, director general al Companiei Naționale de Investiții (CNI), și Decebal Făgădău, viceprimarul municipiului Constanța, au semnat, la Constanța, documentele de preluare a Cazinoului de către MDRT, în vederea consolidării și restaurării clădirii.
Potrivit Anei Maria Topoliceanu, până în prezent au fost contractate expertiza termică, expertiza energetică, precum și documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, documente ce vor fi gata într-o lună de zile. După finalizarea acestora, se vor cunoaște starea tehnică a clădirii, rezultatele expertizelor tehnice și de audit energetic, lucrările necesare și, cel mai important, costurile acestora. Ulterior, se vor aproba indicatorii tehnico - economici ai obiectivului de investiție, urmând ca, până la sfârșitul anului, să fie demarate procedurile de achiziție publică.
Durata estimată a lucrărilor de execuție este de 24 luni, așadar, cel puțin în principiu, în toamna lui 2013, Cazinoul ar trebuie să-și redeschidă ușile.
Secretarul de stat a precizat că această clădire va arăta exact ca la începutul secolului. "Nu am înțeles de ce municipalitatea nu a accesat fonduri. Erau două axe care se pretau la așa ceva", a declarat Răzvan Murgeanu, care a mai spus că această clădire arată mult mai rău decât acum trei ani, când a văzut-o ultima dată. "Cu clădirea aceasta, în cinci ani nu mai puteam face nimic", a declarat secretarul de stat.
"Sumele necesare reabilitării vor fi alocate direct prin bugetul MDRT, iar după reabilitare, Ca-zinoul va fi redat administrației constănțene pentru a fi gestionat de comunitate pentru co-munitate și redat circuitului turistic", au precizat reprezentanții MDRT.
Clădirea va putea găzdui evenimente de divertisment de interes pentru locuitorii Constanței, conferințe, simpozioane sau reuniuni naționale și inter-naționale, având potențial de a deveni un obiectiv cultural major, sau cel puțin asta își doresc reprezentanții Ministerului Turis-mului. Rămâne însă de văzut care va fi destinația finală, fie ea doar parțială, a acestei clădiri. Chiar Răzvan Murgeanu recunoștea ieri, la Constanța, că Primăria este cea care va stabili ce activități se vor desfășura aici.
"Așa cum am reușit să oprim vânzarea Cazinoului, așa vom reuși să oprim și transformarea acestuia în destinație pentru jocuri de noroc", a subliniat prefectul Claudiu Iorga Palaz, prezent la evenimentul de pre-dare - primire a Cazinoului, făcând referire la declarații mai vechi ale edilului Constanței.
Acesta și-a reiterat poziția față de găsirea celor responsabili de starea actuală în care se află clădirea: "Mă interesează cine a distrus Cazinoul", a spus prefectul, menționând că este sigur că primarul Radu Mazăre are principala vină pentru starea deplorabilă în care a ajuns clădirea.



Comentează știrea

sevzer
6 octombrie 2011
cazinoul

in fine,speram ,noi astia care stim si am "gustat" din Cazinoul Constantei s'al vedem asa cum trebuie sa fie un Cazzinou demn de acest nume Sper ca DOBITOCUL care conduce urbea nu are nimic cu noul proiect BAFTA SI SUCCES!!!!!!

VaI steaua noastră
25 septembrie 2017
Mars

E 2017.... ne ducem pe pula.Dacă știam în 2011 ca am ajuns asa rău plecam de mult !!! E jale.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3852 secunde