Căutări sistate în cazul marinarului căzut peste bord, în Dunăre

213
Căutări sistate în cazul marinarului căzut peste bord, în Dunăre - marinarcautarisistatesursaisudob-1580063386.jpg

Articole de la același autor

Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au sistat, după două zile, căutarea unui marinar căzut în apele Dunării. 


Marinarul în vârstă de 40 de ani se afla la bordul unei nave sub pavilion România, ce făcea manevra de formare a convoiului, la km 347+500, pe malul stâng al Dunării, în zona localității Izvoarele. 


În seara zilei de 23 ianuarie, în jurul orei 23.00, marinarul ar fi căzut peste bord. Militarii au fost sesizați abia a doua zi, când au început și căutările. La fața locului au ajuns patru scafandri, cu o ambarcațiune, și trei subofițeri din cadrul Detașamentului Cernavodă. 


Două zile, scafandrii au "periat" toată zona, fără a găsi însă bărbatul. Drept pentru care, ieri, reprezentanții ISU Dobrogea au anunțat sistarea căutărilor. Potrivit surselor noastre, s-a luat această decizie întrucât este foarte posibil ca trupul să fi fost purtat de ape în alte zone. 


Cazul a intrat în atenția polițiștilor de la Transporturi, care au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările concrete ale dispariției bărbatului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0047 secunde