Morții care dau bătăi de cap Medicinii Legale din Constanța

Cât de greu vor fi înmormântați constănțenii fără medic de familie

1740
22

Articole de la același autor

Sărăcia nu-i lasă pe constănțeni nici să moară în liniște! Obținerea certificatelor constatatoare a decesului reprezintă o mare problemă pentru rudele celor care nu au medici de familie, dar și pentru Poliție și Medicina Legală. Și, odată cu schimbarea legislației penale, familiilor le va fi și mai greu să obțină respectivul act! 


Din ce în ce mai mulți constănțeni fie nu au medic de familie, fie nu merg la consultații cu anii. Motivele sunt deja cunoscute: fie nu sunt asigurați la fondul de sănătate, neavând venituri stabile, fie se tem să mai meargă la me-dicul de familie, căci și acolo li se cer bani! 
Drept pentru care, atunci când survine decesul (în afara spitalului!), obținerea unui certificat constatator al decesului devine o problemă. Singura instituție abilitată să elibereze un astfel de act, în acest context, rămâne Serviciul de Medicină Legală (SML) Constanța. Așa se face că, numai anul trecut, mai bine de jumătate din autopsiile realizate de medicii legiști constănțeni au fost făcute pentru morți care nu aveau medici de familie și, deci, rudelor le era imposibil să obțină altfel actele necesare pentru înmormântare. 


"A murit în casă!" - autopsia obligatorie!
Concret, la nivelul serviciului constănțean au fost efectuate 899 autopsii medico-legale, dintre care 422 au fost pentru morți violente (omoruri, sinucideri și accidente), iar 477 pentru morți non-violente (respectiv morți suspecte și survenite din cauze necunoscute). 
"La noi sunt foarte multe cazuri sociale, care ajung în competență judiciară. Sunt mulți oameni care nu sunt înscriși la un medic de familie. Regula este ca, atunci când moare o persoană, moartea să fie constatată de medicul de familie, dacă decesul survine în afara unității spitalicești. Acesta poate să elibereze certificatul constatator al decesului, bineînțeles, dacă persoana este înregistrată cu o cazuistică relevantă ca și cauză de deces. Dar dacă omul a fost la medicul de familie în urmă cu cinci ani, cu o banală bronșită, cum poate acesta să-i elibereze certificatul constatator al decesului? Motiv pentru care, și în aceste situații, refuză să le elibereze actul rudelor. Sunt foarte frecvente aceste situații și atunci soluția este la Medicina Legală! Dar nu în mod direct. Oamenii anunță mai întâi Poliția - așa impune procedura, căci dacă ar veni direct la noi am fi nevoiți să-i refuzăm, să-i îndrumăm către Poliție! «A murit în casă!» - asta li se sesizează oamenilor legii. Așa că polițiștii merg, fac cercetări, văd clar că nu sunt urme de efracție, urme de violență și, totuși, trebuie adus mortul la medicină legală, pentru necropsie. În astfel de cazuri, sunt minim doi polițiști, medicul legist și un procuror blocați pentru un caz social", a atras atenția dr. Mihai Onciu, șeful Serviciului de Medicină Legală Constanța. 


Poliția Constanța plătește pentru acești morți 
Mai mult, legislația impune ca, pentru eliberarea respectivului certificat, să fie efectuată necropsia. "Nu se poate altfel", a subliniat medicul legist. Ceea ce înseamnă, mai mult decât blocarea personalului, cheltuirea unor bani pentru un caz care nu ridică probleme din punct de vedere judiciar, a subliniat medicul legist. Bani care, în prezent, se adaugă la datoria pe care Poliția Constanța o are deja către medicii legiști. 
"La noi se face autopsie completă la toate cazurile! Așa impune legislația, nu există autopsie segmentară! Spunem, de exemplu, că mortul are o lovitură la cap. Nu înseamnă că se face autopsie doar în zona respectivă. Nu. Se face autopsie completă. Iar pentru toate acestea, plătește cine cere. Adică Poliția sau Parchetul, căci doar organele judiciare au dreptul să ceară aceste autopsii. În prezent, datoria Poliției Constanța a ajuns la 4 miliarde de lei vechi, dar încă se mai eliberează acte, care sunt în curs de tehnoredactare, motiv pentru care cred că datoria se ridică, de fapt, la peste 7 miliarde de lei", a completat dr. Mihai Onciu. 


Și dacă medicul legist refuză, ce fac rudele?
De anul acesta, însă, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal și a noului Cod de Procedură Penală, medicii legiști au posibi-litatea să stabilească, de la fața locului, dacă se impune autopsia în cazul morților non-violente, încadrate ca suspecte sau din cauze necunoscute. 
"Până acum, decideau anchetatorii. Acum, medicul legist este chemat la fața locului să constate dacă este caz judiciar, iar dacă stabilește că nu este cazul de suspiciuni cu privire la cauzele morții, nu se mai face autopsie. Apar însă problemele: dacă Poliția îl declară că nu este caz medico-legal, cine mai dă certificatul constatator de deces familiilor? Pe de o parte, nu ar trebui să intereseze organul judiciar. Medicul legist consideră că nu este caz medico-legal, este treaba rudelor! De ce să fie dosar penal, atât timp cât nu sunt elemente, doar pentru că nu a avut medic de familie? Nu este normal din punct de vedere judiciar", a mai afirmat șeful SML Constanța. 
În aceste condiții, este necesară modificarea legislației, pentru ca familiile să poată obțină actele de deces necesare, și în alt mod.
"Dacă tot s-a schimbat Codul de Procedură Penală, undeva trebuie umblat la legislație și pe această parte. Trebuie dată posibilitatea, poate medicului legist, poate unui alt specialist desemnat de autoritatea sanitară, să elibereze certificat constatator de deces rudelor. Poate ar putea să fie activitatea privată a medicului legist. La fel cum s-a desprins notariatul de stat, pe același model se poate proceda și aici", consideră dr. Mihai Onciu. 
Cert este că, în condițiile actualei legislații și a modificărilor aduse de Codul de Procedură Penală, rudele ar putea să întâmpine și mai multe greutăți pentru obținerea unui certificat constatator al decesului, necesar pentru obținerea ulterioară a certificatului de deces de la Starea Civilă. 


Comentează știrea

22 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
cristi
11 martie 2014
LI SE RUUPE LOR ACESTOR INDIVIZI DE MEDICI

cand chemi medicii de familie numai vin..............CULMEA NESIMTIRII CAND AI UN BOLNAV DE LA 70 ANI IN SUS ITI VORBESC SI URAT NESIMTIT DRACULUI DE MEDICI DE FAMILIE.CA EI ANIMALELE DRACULUI NU AU PARINTI BATRANI ?NISTE ANIMALE...............ASA CA MEDICII ASTIA DE FAMILIE SUNT CA SUGATIVELE BINE CA LE PLATIM ASIGURARILE SI LI SE RUPE DE PACIENTII LOR............DAR EI SE CRED VESNIC TINERI SI VERZI DAR UITA CA SI EI SE POT IMBOLNAVI SI SA IBA NOROCUL SA AJUNGA BATRANI.

admirator
11 martie 2014
pai de ce

nu cereti coretarea legii prostesti si abuzive? PSD-ul asta majoritar ce pazeste?

Credinciosul
11 martie 2014
De ce ?

Sa zicem ca eu mor acasa, sau pe strada din motive medicale. Nu mi-a dat nimeni in cap, nu a sunat nimeni la 112. Eu sunt credincios si vreau sa merg pe lumea cealalta asa cum m-a creat Dumnezeu, prin mama mea care m-a nascut intreg si nevatamat. Eu nu vreau sa fiu casapit de toti autopsiatorii din Romania pentru ca ei sunt curiosi si fac experiente pe cadavrele noastre, ba mai mult te golesc si de organele interne, de cristalinul din ochi, etc. Deci NU VREAU SA FIU CASAPIT ! Daca statul face presiuni si nu elibereaza certificatul de deces, atunci cer familiei mele sa ma stropesca cu motorina si sa-mi dea foc in strada in semn de protest. Mai bine ars decat necropsiat !

Miruna
11 martie 2014
nu ma nimci cu tzi ganii

si nu cred ca a vazut cineva sa fi scris postari rasiste ca multi de pe formurile constantene si romanesti..dar intrebarea care se pune cum de tzi ganii,mai ales cei musulmani,isi pot lua mortzii bine mersi sau fara autopsie sau fara parafa medicului(caci 95% din ei nu au asigurari si medic de familie) si nu patesc nimic?...a da,..legea e doar pt boi.))

http://www.cylm100.com/bbs/forum.php?mod=viewthread&tid=830973&fromuid=70672
4 iunie 2014
http://www.cylm100.com/bbs/forum.php?mod=viewthread&tid=830973&fromuid=70672

Stiri Eveniment : Cât de greu vor fi înmormântați constănțenii fără medic de familie | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online http://www.cylm100.com/bbs/forum.php?mod=viewthread&tid=830973&fromuid=70672 http://www.cylm100.com/bbs/forum.php?mod=viewthread&tid=830973&fromuid=70672

http://oa.cn6154.com/plus/view.php?aid=1793087
5 iunie 2014
http://oa.cn6154.com/plus/view.php?aid=1793087

Stiri Eveniment : Cât de greu vor fi înmormântați constănțenii fără medic de familie | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online http://oa.cn6154.com/plus/view.php?aid=1793087 http://oa.cn6154.com/plus/view.php?aid=1793087

???? ??
15 octombrie 2014
???? ??

a fact this site is on the stock market of exhilarating do spare time, anways, i do need for a while remark an item: tv for pc. i recognize. allow me to examine one moaning even now. Helga hilft, einen coach farrenheit stop working erienreise vollzupacken. Sie most certainly ihren electronics einpacken, Und jan may well sein a radio station mitbringen. Frau Kothe sagt Helga, Sie soll bedroom personalized computer zu Hause lassen. ???? ?? http://www.russellgallery.net/food/creme.asp?id=225

???? ????? ???
16 octombrie 2014
???? ????? ???

having a longer footage, And an individual look a few people to watch doing it, one can yield your prized FLV database in the course of intensifying saving. this can be vast expansion around passing along the best on the internet image inserted and into the SWF player. you only need to add a shorter examine preview of your complete video clips. ???? ????? ??? http://www.bertagardner.com/newsletters/link.cfm?pid=660

?????????
17 octombrie 2014
?????????

's Perez derives from powering in addition to or even Rhodes with a series. Perez comes in contact with inside your diamond ring together with the two DOUBLE folks Rhodes aided by the chain. it whip Rhodes about the rules regrettably Rhodes jumps for the stringed that creates Sullivan or Perez affect brain. the selected been recently that surrounding the 3,754 those age group ranges,ageing 18 so as to 70 five to ten years what individual particpiated in your research, 47 pct of the sufferers suffered hurt in nearly one region of their body. including, 13 portion possessed harsh ailment, by the fico for at least 8 on 10 position level. the actual, full time pain was typical, ????????? http://www.saintjeanmarc.com/activities/go.asp?pid=525

???? ????? ???
18 octombrie 2014
???? ????? ???

to achieve success online website clients be able to buy short sleeve t shirts, stretched sleeve shirts, hoodies, sweatshirts, fish tank very best, bottoms, apparel, undergarments, and as well,as well as the to select from with regard to. for men your corporation be able to buy short sleeve tees, long a time sleeve shirts, hoodies, or less difficult. for the children person be able to buy short sleeve t-shirts, considerable sleeve tees, rainwater tank clothes, hooded sweatshirts, and also for kids to grow 0 14 yoa. ???? ????? ??? http://www.saintjeanmarc.com/activities/go.asp?pid=341

22 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4962 secunde