Case din Constanța, sparte de o gașcă de copii ai străzii

1222
5
Case din Constanța, sparte de o gașcă de copii ai străzii - fondcasedinconstantaspartedeogas-1396194810.jpg

Articole de la același autor

Ați fost călcat de hoți, care v-au furat laptopul și bijuteriile de aur? Să nu vă mirați dacă, odată ajunși la Poliție, veți afla că e posibil ca "vizitatorii" nepoftiți să fi fost niște puștani de nici 14 ani. O bună parte dintre furturile din locuințe care au avut loc în municipiul Constanța, de la începutul acestui an, au fost comise de o gașcă de minori. Din păcate, prea puține din bunurile furate
au mai fost recuperate. 


Nu au acte de identitate, nu au mers nicio zi la școală, dar în schimb sunt deja specialiști în forțarea ferestrelor de tâmplărie PVC. Se folosesc de ce au la îndemână, în unele cazuri chiar și de o banală clanță de la o ușă! Pe de altă parte, habar nu au să deschidă o fereastră, pe interior. Au constatat-o și polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale (BIC), din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu ocazia audierilor.


Unii au familii, la Cobadin și Medgidia 
Este vorba despre o gașcă de cinci minori, patru băieți și o fată, toți mai mici de 14 ani. Sunt de etnie romă, provin din zona Medgidia și Cobadin, dar își fac veacul prin municipiul Constanța. "Nu stau la pândă și nici nu urmăresc o anumită casă. Merg pe străzi, fără țintă, și-și încearcă norocul", ne-au spus anchetatorii din cadrul biroului specializat, din cadrul Poliției municipiului Constanța. E drept, puștanii preferă cartierele mărginașe ale Constanței, cu case, sau apartamentele de la parterele blocurilor. 
"Sar gardul în curțile oamenilor și verifică să nu fie nimeni acasă. Forțează fereastra termopan, care cedează foarte ușor, iar din interior fură laptopuri, telefoane mobile, bani sau bijuterii. Obiecte pe care pot să le care și să le dea mai departe ușor", au adăugat oamenii legii. Așa se face că, în primele luni ale anului 2014, în municipiul Constanța a fost un val de spargeri de locuințe în cartierele Km 4-5 și Km 5, de pe raza Secției 5 Poliție, și în zona Palas, pe raza Secției 4 Poliție. În total,  la Biroul Investigații Criminale au fost sesizate, în lunile februarie și martie, 38 de furturi din locuințe - se impune menționat, însă, că nu toate au fost comise de minori!  De la începutul lunii martie, a precizat cms. Marian Soare, șeful BIC Constanța, numărul furturilor din locuințe este în scădere, în prezent fiind sem-nalate, în medie, două spargeri pe zi. 


Bunurile furate nu mai sunt găsite 
Deși polițiștii au reușit să dovedească, în multe dintre furturile comise, că au fost realizate de gașca de minori, nu s-a putut lua nicio măsură pu-nitivă. "Nu au 14 ani, motiv pentru care, potrivit Codului Penal, nu răspund penal", au subliniat anchetatorii. 
Mai îngrijorător, pentru păgubiți, este faptul că sunt puține cazurile în care bunurile furate sunt recuperate. Și asta pentru că pușlamalele "pasează" bunurile unor alte persoane de etnie romă, nu recunosc cui anume sau le vând amatorilor de chilipiruri, găsiți pe stradă. "Nu avem indicii cum că ar fi puși să fure de un adult. Dacă  s-ar fi întâmplat astfel, banii ar fi ajuns la adultul respectiv. În schimb, ei dau bunurile foarte ieftin - de exemplu, au vândut un laptop pe care l-am recuperat, cu 50 de lei -, iar banii îi cheltuiesc pe dulciuri, sucuri și păcănele", ne-au mai spus oamenii legii. 


Dorm prin case părăsite 
Când nu fură, îi puteți întâlni pe micii hoți din locuințe pe stradă, printre copiii străzii; dorm prin clădiri părăsite sau prin zonele unde s-au aciuat, ilegal, romii din Cobadin, veniți în municipiul Constanța în căutare de PET-uri. Majoritatea nu au nici măcar certificate de naștere, astfel că primul pas pe care trebuie să-l facă oamenii legii, împreună cu specialiștii din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, este să demareze procesul pentru eliberarea actului respectiv. Dar întreg procesul durează pe puțin un an și jumătate, timp în care copiii umblă pe străzi, liberi să dea alte spargeri. O măsură ar fi tragerea la răspundere a părinților. Dar, în majoritatea ca-zurilor, aceștia nu recunosc că minorii sunt lipsiți de supraveghere, ci susțin că fug de acasă. În consecință, ridică din umeri polițiștii, având în vedere vârsta mică și lipsa actelor de identitate, nu pot nici să-i rețină pe puștani mai mult de zece ore, cum impune legea penală, nu pot nici să le facă dosare penale și nici să facă demersurile pentru internarea lor într-un centru de reeducare.


În schimb, polițiștii au realizat mai multe acțiuni pentru preve-nirea furturilor din locuințe, patrulând mai des în zonele unde s-a constatat că au avut mai multe furturi din locuințe.


Comentează știrea

Debus
31 martie 2014
Mda

Din fericire pentru mine si din nefericire pentru ei, eu i-am prins in gradina. I-am rupt cu bataia. Si asta a fost. Ma indoiesc sa mai poata forta vreun geam ca nici surubelnita nu mai putea s-o tina-n mana. Macar stiu ca le-am facut un favor altora.

Constantean
31 martie 2014
Nu au acte ?

Pai daca nu detin acte de identitate inseamna ca nu exista deci poti sa le "faci felul" fara a putea sa fii condamnat. Cu cat mai putini, cu atat mai bine pentru cetatenii cinstiti.

Papu
31 martie 2014
Legi proaste

Nu pot fii condamnati ca sunt minori. Ce prostie. In acest caz eu sunt legea. Daca ii prind asupra faptului le tai degetele de la maini. Arabii in functie de gravitatea faptei le taie o mână sau chiar pe amândouă.

nea Mitica
31 martie 2014
Liber la furat!

Cum, ai lovit minori, om fara suflet ce esti! Trebuia sa le explici ca nu e frumos ce fac, ca sunt si ei cetateni europeni si nu vrei sa-i discriminezi cu... bataia! Ai vazut ce a patit politistul di P. Neamt daca a lovit tiganca hoata? Au sarit romanii ca arsi, vezi doamne, a lovit "bietul copil"! Daca te reclama tiganii, te rogi de ei (cu bani) sa-si retraga plangerea!

Răspuns la: Mda
Adăugat de : Debus, 31 martie 2014
Din fericire pentru mine si din nefericire pentru ei, eu i-am prins in gradina. I-am rupt cu bataia. Si asta a fost. Ma indoiesc sa mai poata forta...
maria
31 martie 2014
borfasi

Cine ne opreste sa schimbam legea. derbedeii astia se maturizeaza repede in zilele noastre; de ce exista atita toleranta fata de cei care incalca legea? ce viitor, ce perspective au acesti infractori pentru ei si cei din jur; credeti ca civilizatia occidentala s-a construit cu toleranta/?, nu ,taticu, cu pedepse aspre.La noi balmajeala ca de obicei.

Articole pe aceeași temă

Luni, 31 Martie 2014
Stire din Eveniment : Hoți prinși în FLAGRANT
Pagina a fost generata in 0.4361 secunde