Căruțele bagă zâzanie între constănțeni și polițiști

1237
2
Căruțele bagă zâzanie între constănțeni și polițiști - carutapebulevardullapusneanu1-1337718510.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii s-au săturat să tot vadă, zi de zi, căruțe murdare pe străzile orașului. Un cititor al cotidianului "Cuget Liber" a cerut ajutorul polițiștilor, atunci când a surprins un căruțaș "în acțiune", în plin centrul Constanței. Răspunsul oamenilor legii l-a lăsat stupefiat.

Iată ce ne-a sesizat Dan Duca, cititor al cotidianului "Cuget Liber": "Sâmbătă, 12 mai, în jurul orei 12,00, am contactat telefonic Secția 1 Poliție pentru a informa că pe strada Onești, la intersecția cu Bulevardul Mamaia, două persoane încărcau într-o căruță moloz rezultat din demolarea unei construcții. Este binecunoscut faptul că pe multe terenuri virane din Constanța, dar și pe faleză sunt mormane de gunoaie, moloz etc, aruncate de diverși indivizi și în special de cei cu atelaje. La scurt timp, și-a făcut apariția un echipaj de poliție care a discutat cu cei doi, după care m-am trezit cu ei la poartă, de parcă eu eram infractorul. În fapt, agentul de poliție dorea să mă informeze că cei doi au autorizație să arunce gunoaiele la groapă, iar eu nu pot afirma că aruncă gunoaiele în locuri nepermise, pentru că nu i-am văzut făcând acest lucru. În fața acestei atitudini, am rămas consternat: polițiștii aproape că le luau apărarea, dar nu au demonstrat cu nimic că le-au cerut autorizația, nu i-au urmărit să se convingă că au aruncat gunoaiele în locuri special amenajate, mai mult nu i-au întrebat ce caută o căruță prin oraș".

Prin atitudinea afișată, a subliniat constănțeanul, polițiștii păreau că vor mai degrabă să paseze responsabilitatea, decât să ia măsuri. "Practic, polițiștii au declarat non-șalant că ei nu au nicio putere, că problema căruțelor din oraș ține de competența Poliției Rutiere, a primăriei și a nu știu căror instituții, numai a Poliției NU. Ce mai poți spu-ne în fața unei astfel de atitudini?", a continuat constănțeanul.


Pedeapsa: o banală amendă
Pe de altă parte, reprezentanții Secției 1 Poliție spun că nu au stat cu mâinile în sân și l-au tras la răspundere pe responsabil - în speță, pe căruțaș - potrivit prevederilor legale. Cât privește cele reclamante, totul este urmarea unei neînțelegeri…
Astfel, au arătat oamenii legii, echipajul a ajuns la adresa indicată în două minute de la primirea sesizării și a găsit un bărbat cu o căruță, în timp ce încărca moloz. "Bărbatul avea acordul verbal al proprietarului terenului pentru a ridica molozul. Situația nu constituia o infracțiune, motiv pentru care nu se impunea luarea unei măsuri imediate. Căruțașul a fost identificat, iar ulterior lăsat să plece, dar nu înainte de a fi informat că va fi sancționat conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora circulația cu atelaje prin oraș este interzisă", a arătat conducerea Secției 1 Poliție.
E drept însă, și o admit și oamenii legii, că această măsură se dovedește ineficientă. Potrivit legii, persoanele care se plimbă cu căruțele prin oraș sau aruncă gunoaie pe spațiul verde sunt pasibile de o simplă amendă. Și, de multe ori, nici măcar nu o plătesc.

Comentează știrea

asdf
23 mai 2012
no problem

Carutele merg cu aceeasi viteza ca si microbuzele de pe liniile de transport persoane. Si in plus sunt eco.

Nina
8 iunie 2012
carute

Yessss ! Asta-i Constanta lu' mazare in anul de gratie 2012, cu sperante de intrare in Spatiul Schengen !!!

Răspuns la: no problem
Adăugat de : asdf, 23 mai 2012
Carutele merg cu aceeasi viteza ca si microbuzele de pe liniile de transport persoane. Si in plus sunt eco.

Articole pe aceeași temă

Vineri, 11 Mai 2012
Stire din Eveniment : Capcana de pietoni din CET
Sâmbătă, 28 Aprilie 2012
Stire din Eveniment : Bocitoarele din Poliția Rutieră
Pagina a fost generata in 1.6286 secunde