"Captură" serioasă la Agigea

110

Articole de la același autor

Ieri, în intervalul orar 15.30 - 16.00, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și lucrătorii vamali au controlat, la rampa existentă în cadrul PPF Constanța Sud Agigea, două containere sosite din China pe adresa unor societăți comerciale cu sediul în București.
În urma controlului au fost descoperite, în primul container, 73.190 de articole diverse (muștiuc pentru narghilea, tabachere, dispozitiv pentru rulat țigări, ghilotină pentru tăiat trabucuri și fitil cu inserție metalică), bunuri nedeclarate la intrarea în țară, iar în cel de-al doilea au fost identificate 1.1.90 de articole pentru uz casnic, susceptibile a fi contrafăcute.
Marfa, care purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute, cu o valoare de 60.000 lei dacă ar fi originală, precum și cea nedeclarată, evaluată la aproximativ 100.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Polițiștii de frontieră au întocmit administratorilor societăților comerciale, doi cetățeni români, cu vârste de 41, respectiv 43 de ani, cu domiciliile în București, dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de "punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", respectiv "folosire de acte nereale față de autoritatea vamală".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5843 secunde