Captură importantă a polițiștilor de frontieră, ascunsă în pereții unui microbuz

121
Captură importantă a polițiștilor de frontieră, ascunsă în pereții unui microbuz - -1539764748.jpg

Articole recomandate

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au descoperit ascunse în pereții unui microbuz, condus de un cetățean român, peste 1.800 pachete de țigări de contrabandă.


De asemenea, la frontiera verde au fost descoperite alte 12.000 de pachete cu țigări care au fost ridicate în vederea confiscării.


În data de 16 octombrie, în jurul orei 19.40, pe sensul de intrare în țară la P.T.F. Siret, județul Suceava, s-a prezentat cetățeanul român R.P. în vârstă de 27 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Sprinter.
Existând suspiciuni că acesta ar transporta țigări, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.


Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un loc special amenajat în pereții microbuzului, cantitatea de 1.808 pachete de țigări, de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare de 2.712 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7.000 lei.


Totodată, autoturismul, în valoare de aproximativ 12.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea un spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor, la finalizarea cercetărilor fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit, în ultimele 24 de ore, la frontiera verde și într-un imobil nelocuit din apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări.


Au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre cele două evenimente, iar coletele au fost transportate la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. Astfel, în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 12.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a cărei valoare se ridică la suma de 140.400 lei.


Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, în continuare efectuându-se verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.773 secunde