Candidații cu motor dau de naiba-n poligon

1707
Candidații cu motor dau de naiba-n poligon - 744432a37c7d535703a9e5e722ce75e0.jpg

Articole de la același autor

Candidații pentru obținerea permisului de conducere au de trecut probe teoretice și practice mult mai grele. Din 15 martie, printr-un ordin al Ministerului Administrației și Internelor, s-au operat mai multe modificări în ceea ce privește examenul pentru obținerea permisului auto. Noile chestionare conțin întrebări despre șofatul ecologic, norme de conduită preventivă, dar și noțiuni de mecanică.
Dacă pentru categoria B modificările țin mai mult de partea teoretică, chestionarele fiind un pic schimbate, cei care vor să devină motocicliști vor avea de furcă atât la sală, dar mai ales în poligon.
Potrivit șefului Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor Constanța, cele mai importante schimbări apar la examinarea pentru obținerea permisului de categoria A (motociclete) și A1 (scutere).
În primul rând, poligoanele în care se vor susține examenele practice trebuie să fie mult mai mari deoarece candidații vor trebui să circule cu viteză ridicată. Examinatorii vor penaliza candidații care doboară unul dintre jaloanele de pe traseul impus, nu se încadrează în spațiul delimitat, se sprijină cu piciorul de sol la viraje, ori nu reușesc să meargă în linie dreaptă o distanță de 47 de metri, într-un spațiu de jumătate de metru cu brațul stâng ridicat orizontal.
De asemenea, viitorii motocicliști vor trebui să demonstreze că pot controla motocicleta la viteze mari. În acest sens va trebui să execute cel puțin două manevre, dintre care una în viteza a doua sau a treia, de cel puțin 30 de kilometri la oră, și o manevră de evitare a unui obstacol la o viteză minimă de 50 de kilometri la oră.
La proba teoretică pentru categoriile A și A1, chestionarele vor conține și întrebări despre folosirea echipamentelor de protecție specifice, dar și despre elemente de siguranță mecanice cum ar fi comutatorul pentru întreruperea curentului în cazuri de urgență.
"Proba practică pentru categoria A este mult modificată, mult mai drastică. Fostul poligon a fost înlocuit cu alte probe care verifică mult mai bine abilități candidatului. S-a simțit nevoia schimbării modalității de examinare și promovare a motocicliștilor pentru că este o categorie auto aflată în plină creștere. În întreaga Uniune Europeană s-a înăsprit examenul pentru obținerea permisului pentru categoria A, așa că noile măsuri au devenit firești și pentru noi. Trebuie știut că la motocicliști, o singură greșeală de conducere, o simplă ezitare în menținerea controlului pot fi fatale. Ei sunt mult mai expuși accidentelor grave, mai ales că în România nu există o educație rutieră în ceea ce privește protejarea motocicletelor în trafic. Șoferii nu sunt obișnuiți cu ei, nu sunt atenți și astfel se petrec accidente rutiere grave. Este adevărat însă și faptul că mulți motocicliști conduc haotic, cu viteză foarte mare, depășesc ba pe dreapta, ba pe stânga, fac slalom printre mașini și se expun astfel evenimentelor rutiere. De aici s-a simțit și nevoia impunerii de noi condiții, mult mai drastice, în obținerea permisului de conducere", a declarat comisarul șef Romeo Tecău, șeful Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.65 secunde