Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:
Amenzi peste amenzi, dar nicio licență retrasă!

Când scapă Constanța de "sicriele pe patru roți"

Ştire online publicată Joi, 22 Iunie 2017. Autor: Sorin HULUBEI
În ciuda numeroaselor semnale de alarmă în ceea ce privește starea deplorabilă a microbuzelor de transport persoane din municipiul și județul Constanța, autoritățile preferă să „împartă“ amenzi peste amenzi, în loc să rezolve problema și să retragă licențele transportatorilor.


Mai nou, conform Ministerului Transporturilor, începând de anul viitor, firmele care transportă mărfuri și persoane vor fi clasificate în funcție de gradul de risc. Astfel, transportatorii încadrați la risc ridicat vor fi controlați mai des și mai riguros, deși asta nu rezolvă deloc problema cu care călătorii se confruntă în ultimii ani. 


Ministerul Transporturilor continuă să ignore o problemă stringentă care pune în pericol, zilnic, viața călătorilor care aleg să circule în „sicrie pe patru roți”. Chiar dacă decizia de a controla mai des și mai riguros transportatorii de mărfuri și persoane ar putea părea una bună, în realitate reprezintă doar o frecție la un picior de lemn. Și asta pentru că, indiferent de numărul controalelor, transportatorii rămân cu licențele și plătesc amenzile doar din banii luați de la călătorii care aleg să se înghesuie în microbuze și să circule în picioare. 


Pentru a vă face o idee despre activitatea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier în județul Constanța, trebuie să știți că ISCTR a confirmat, pentru „Cuget Liber”, faptul că nu a retras nici măcar o licență de transport, în ciuda numeroaselor nereguli pentru care firmele de transport persoane au primit nenumărate amenzi. 


Poliștii constănțeni spun că s-au săturat să amendeze transportatorii, în condițiile în care ei își recuperează banii în câteva zeci de minute, doar de la pasagerii care circulă în picioare. 


„Îi amendăm cu 200 lei în 48 de ore, iar ei făceau un profit de cel puțin 200 lei doar de la pasagerii care stăteau în picioare. După ce îi amendam, la cursa următoare continuau să ia pasageri în picioare. De licență retrasă din partea ISCTR nu am auzit, poate de suspendarea activității pe un anumit termen”, au declarat, pentru „Cuget Liber”, surse din cadrul Poliției. 




Legea prevede că defecțiunile găsite la controalele în trafic sunt încadrate în trei categorii, în funcție de care vehiculelor li se permite sau nu să circule în continuare pe drumurile publice. Când vine vorba despre defecțiunile tehnice majore, care au un efect semnificativ asupra siguranței rutiere și asupra mediului, constituie un risc imediat și vehiculele nu mai pot fi folosite pe drumurile publice. 


Începând din luna mai a anului 2018, firmele de transporturi rutiere de mărfuri și de persoane vor fi clasificate de autorități, în funcție de gradul de risc prezentat de vehiculele pe care le folosesc, conform unui act normativ al Ministerului Transporturilor apărut în Monitorul Oficial, potrivit avocatnet.ro. 


Toate vehiculele controlate în trafic, din punct de vedere tehnic, de către reprezentanții ISCTR, vor fi incluse într-o bază de date, în vederea atribuirii unui grad de risc pentru fiecare transportator rutier și pentru fiecare vehicul folosit la transportul mărfurilor sau persoanelor. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7991 secunde