Tragedie!
Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o casă mistuită de flăcări
Articole de la același autor
DOLIU ÎN MEDICINA DIN CONSTANȚA! A murit un reputat doctor
22 Aprilie 2020
Mesaje înduioșătoare pentru tânăra moartă în accidentul de aseară. "A muncit de mică să își ajute părinții bolnavi!"
12 Iunie 2020
Încă o tânără A MURIT în urma accidentului de aseară, de pe drumul Constanța - Tulcea. Se pare că era și însărcinată…
12 Iunie 2020
În noaptea de luni spre marți, în localitatea constănțeană Pecineaga s-a dat alarma, în jur de miezul nopții.
Flăcări violente au cuprins o casă, iar pentru stingerea incendiului devastator, la fața locului au ajuns trei autospeciale și un echipaj SMURD de la Secția Mangalia. Ore bune s-au luptat pompierii cu focul, care a mistuit casa aproape în întregime.
Într-un final, militarii au găsit în interior un cadavru carbonizat. Din primele cercetări, s-a stabilit că era vorba despre un bărbat de 64 de ani, care locuia în imobilul respectiv.
Cauza incendiului urmează să fie stabilă în urma cercetărilor.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 16 Iunie 2020
Vineri, 12 Iunie 2020
Joi, 11 Iunie 2020
Luni, 08 Iunie 2020
Luni, 08 Iunie 2020
Vineri, 05 Iunie 2020
Luni, 25 Mai 2020
Miercuri, 10 Iunie 2020
Marţi, 09 Iunie 2020