Bun cart înainte! Marș istoric pentru Nava - Școală "Mircea"

1646
Bun cart înainte! Marș istoric pentru Nava - Școală

Articole de la același autor

Călăuzită de pescăruși sub un cer senin și un soare prietenos, în acordurile fanfarei și sirenele suratelor sale, Nava - Școală "Mircea" a ridicat ancora duminică dimineață din Portul Militar. Sute de mâini au fluturat de pe mal, iar lacrimile au curs nestingherite pe obrajii iubitelor și părinților cadeților care au plecat pe mare, în primul lor voiaj.


Nava - Școală "Mircea" a pornit, duminică, în tradiționalul marș internațional de instrucție. Luna aceasta, velierul împlinește venerabila vârstă de 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române și va fi sărbătorit pe mare, așa cum îi stă bine, alături de membri ai echipajului și zeci de tineri cadeți și elevi. Pentru a marca acest moment istoric, nava va ajunge în Hamburg, portul în care a fost construită, iar, la întoarcerea în Portul Constanța, va urma traseul efectuat în urmă cu opt decenii.
Echipajul navei este format din 179 de membri, dintre care 57 de studenți în anul al doilea ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", 32 de elevi din anul întâi de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu", cărora li s-au alăturat și 14 cadeți străini de la academiile navale din Albania, Bulgaria, China, Franța, Polonia, Portugalia, Turcia și Ucraina.
Emoționați, dar și nerăbdători să pornească în primul lor voiaj, cu toții au fost petrecuți de prieteni și rude, care au avut ocazia să vadă bricul în toată splendoarea lui. Înainte de a se urca pe navă, cadeții și-au strâns în brațe iubitele cât pentru trei luni, și-au șoptit promisiuni și cuvinte de dragoste. Cu inima cât un purice de emoție, dar mândri să-și vadă copiii în uniformă pe una dintre cele importante nave ale țării noastre, părinții le-au urat curaj și să se întoarcă sănătoși. "Știm că este un moment prin care trebuie să treacă, este un pas important pentru viitorul lor, ne-am pregătit psihic pentru acest voiaj, dar tot suntem emoționați. Mai ales atmosfera de aici este emoționantă și, deși mi-am promis de acasă să nu voi plânge, nu poți să reziști când vezi navele acestea mari, toți oamenii aceștia îmbrăcați în uniformă, fanfara. Sunt foarte mândră de copilul meu!", ne-a declarat Maria, mama unui student de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", venită tocmai de la Brăila.


Trei luni pe mare, 11 porturi de vizitat
Pe parcursul celor trei luni de marș, Nava - Școală "Mircea" va traversa Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic și Marea Nordului, cu escale în porturile Siracusa, Barcelona, Almeria, Cadiz, Brest, Rouen, Haga, Hamburg, Southampton, Lisabona, Valleta și Istanbul. Velierul va acosta în portul Almeria, în zilele de 25 și 26 mai, pentru ca membrii echipajului să poată vota la alegerile pentru Parlamentul European.


Cu fețe zâmbitoare, dar serioase în preajma atâtor superiori, și studenții și elevii s-au declarat pregătiți să dea piept cu marea, să mănânce fasolea la cazan și să doarmă în hamac. Unii deja își făceau planuri să viziteze Barcelona, Lisabona. "Va fi un marș foarte interesant, istoric, și cu toții suntem nerăbdători să experimentăm. Sunt mândru că mă aflu aici, pentru mine este o onoare", ne-a declarat studentul Daniel Vasile.
Colega sa, Denisa Rostogol a recunoscut că pleacă cu puțină teamă în suflet, dar de când s-a decis să meargă la Academia Navală știa în ce se "aruncă".
Chiar și băieții au recunoscut că au emoții și un pic de frică. "Simt emoții, nerăbdare, dar și puțină frică de necunoscut", ne-a mărturisit Ionuț Fodoruț, student la Academia Navală, venit tocmai din Maramureș să-și îndeplinească visul de a merge pe mare.
Am întâlnit și fete foarte curajoase. "Îmi plac provocările și mi-am dorit mult să îmi fac o carieră în domeniul militar. Îmi place foarte mult, am și mulți prieteni în acest domeniu și m-a încurajat toată lumea. Sper să fie o experiență foarte frumoasă. Deși sunt fată, nu se fac diferențe, încercăm și noi să ajutăm băieții cât putem, chiar dacă nu avem atâta forță fizică, încercăm să ne descurcăm cât mai bine. O să fie poate puțin greu la început, dar hamacul se întinde foarte bine și poți să dormi destul de bine. În trei luni de zile o să devenim experți în întinsul hamacului", s-a arătat încrezătoare Ioana Bota, elev fruntaș la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale. 
Colegul ei, Bogdan Blaj, se așteaptă să fie destul de ușor și consideră că a ales un job stabil, de viitor. "Am vrut ceva mai diferit, mi-am dorit să fiu mai bărbat, am știut că armata te călește și îți deschide oarecum ochii în viață și până la urmă este ceva stabil. Sunt convins că mă voi întoarce mult mai fericit, schimbat, mai responsabil și mult mai bărbat", ne-a zis vesel elevul fruntaș.


Marș istoric în jurul lumii
Încurajări au primit cu toții și de la contraamiralul de flotilă Mihai Panait, locțiitorul pentru Operație și Instrucție al șefului Statului Major al Forțelor Navale Române, care le-a dat asigurări și părinților, rudelor tinerilor cadeți că "vor fi pe mâini bune pe durata întregului marș".
Acesta a anunțat în premieră că se fac pregătiri pentru ca "Mircea" să facă un voiaj în jurul lumii. "Planificăm un marș istoric în jurul lumii, în 2020 – 2021. În 2020 vom celebra confințirea a 100 de ani de la Unire și, de asemenea, ne dorim ca prin acest marș în jurul lumii, să arătăm respectul cuvenit acestei nave deosebite, Bricului «Mircea», spiritului «Mircea» și Forțelor Navale ale României. Bricul «Mircea», împreună cu  echipajul său, sunt cei mai importanți ambasadori al Forțelor Navale Române, ai Armatei României și ai României pe mările și oceanele lumii", a declarat contraamiralul Mihai Panait.
Potrivit acestuia, pentru realizarea marșului în jurul lumii, va fi organizată o colectă publică la care primii care și-au anunțat intenția de a contribui cu bani sunt șeful Statului Major al Apărării, general Nicolae Ciucă, și comandantul Forțelor Navale Române, viceamiralul Alexandru Vârșu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2861 secunde