Bulgari arestați preventiv pentru trafic de migranți

159
Bulgari arestați preventiv pentru trafic de migranți - bulgariarestati-1509544978.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au depistat patru cetățeni bulgari care au încercat să faciliteze intrarea ilegală în România a doi cetățeni turci cu documente bulgărești.

Față de două dintre călăuze, Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, cetățenii turci fiind preluați de autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Ostrov au depistat patru cetățeni bulgari, cu vârste cuprinse între 38 și 55 de ani, care transportau în două autoturisme doi cetățeni turci.

Cu ocazia controlului, s-a constatat faptul că cei doi cetățeni turci, S.N. și M.F., în vârstă de 37, respectiv 20 de ani, au încercat să intre în țară în baza a doua cărți de identitate bulgărești, care aparțineau altor persoane, folosindu-se de asemănarea cu fizionomia titularilor documentelor.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că cei patru cetățeni bulgari i-au călăuzit pe cei doi cetățeni turci, procurându-le cărțile de identitate bulgărești, urmând a-i transporta în Germania pentru suma de 10.000 de euro.

În cauză, polițiștii de frontieră sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cei patru cetățeni bulgari, iar față de doi dintre ei, G.G. și P.G., Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Autoturismele au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei doi cetățeni turci au fost preluați de către autoritățile bulgare conform protocolului româno-bulgar, în vederea continuării cercetărilor.Bulgari arestați preventiv pentru trafic de migranți 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.985 secunde