Bombă pentru "texani"! Mașinile înmatriculate în Bulgaria vor fi scoase din trafic

Marţi, 17 Martie 2015, 18:46
10914
Șoferii români care au mașini înmatriculate în Bulgaria ar putea să-și ia rămas-bun de la autoturismele lor. Deputații au depus un proiect de lege menit, spun ei, a-i face pe "texani" să plătească taxele și impozitele și să nu mai umble cu hârburi pe patru roți.

Faptul că din ce în ce mai multe persoane au ales să-și înmatriculeze mașinile în Bulgaria ar trebui să dea de gândit autorităților din România. Varianta înmatriculării în Bulgaria lasă loc și altor nereguli din partea pro-prietarilor, cum ar fi utilizarea unor mașini cu o stare tehnică precară, care reprezintă un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. De asemenea, de multe ori nu este efectuat controlul valabilității polițelor de asigurare RCA la intrarea mașinilor în România sau își pierd valabilitatea și nu sunt înnoite, permițându-se, astfel, ca în țară să circule mașini neasigurate - toate aceste motive, dar și altele sunt cuprinse într-un proiect legislativ gândit de mai mulți deputați, printre care și Ioan Munteanu.

Portiță de scăpare

În urma unor verificări s-a constatat că doar una din cinci mașini înmatriculate în Bulgaria avea asigurare valabilă pe teritoriul României. Nicio mașină înscrisă în Bulgaria nu este proprietatea unui român care o înscrie acolo. Autoritățile bulgare permit trecerea în talon și în carte a unui utilizator permanent al mașinii. Mașinile înscrise în Bulgaria sunt de două feluri: înmatriculate pe o firmă bulgărească sau pe o persoană fizică bulgară. Ca să întărească poziția de proprietar, firmele au găsit o portiță, adică să fie trecut cumpărătorul român ca și utilizator. În plus, firmele de înmatriculări obțin o procură prin care cumpărătorul român, cel trecut ca utilizator, are drepturi depline, inclusiv de revânzare.

Vrem reguli ca-n Germania!

Potrivit actului normativ, autovehiculele și remorcile înmatriculate în țara vecină deținute de persoane care au domiciliul în România pot circula pe drumurile publice maximum 90 de zile de la introducerea lor în țară. Modalitatea de calcul a celor 90 de zile urmează să fie stabilită prin modificarea normelor de aplicare a legii. În plus, în lege va fi introdus și un alt alineat, care să-i oblige pe șoferii care au mașini înmatriculate în Bulgaria să dețină asigurare RCA eliberată de o societate de asigurări din România.

"Ne-am gândit la acest act normativ din mai multe motive. În primul rând, cei care dețin mașini înmatriculate în Bulgaria nu plătesc impozite și taxe, ceea ce nu este corect. În plus, dacă ești lovit de un autoturism înmatriculat în Bulgaria vei aștepta mult și bine până vei vedea despăgubiri de la societatea de asigurări de la ei. Sunt cetățeni români care nici acum nu și-au primit banii de la firmele de asigurări din Bulgaria. Mai mult, este foarte greu de găsit o mașină înmatriculată în Bulgaria care te lovește și fuge de la locul accidentului. Această lege vine în sprijinul cetățenilor și am elaborat-o tocmai pentru că am primit multe solicitări de acest gen. Am aflat recent că a mai fost un astfel de proiect de lege, însă nu a fost aprobat pe motiv de liberă circulație, de aliniere la regulile europene. Tocmai asta vreau și eu, să ne aliniem la alte țări europene. În Germania, de exemplu, nu ai voie decât șase luni să circuli cu o mașină înmatriculată în alt stat. Dacă este necesar, o să lungim și noi termenul propus inițial, de trei luni, la șase luni", a precizat, pentru "Cuget Liber", senatorul Ioan Munteanu.

De ce nu se poate?

De la vorbe la fapte, însă, este cale lungă. Doar în Constanța circulă peste 10.000 de mașini înmatriculate în Bulgaria, dintre care nici măcar jumătate nu sunt înregistrate în bazele de date ale Poliției. Și chiar dacă legea va intra în vigoare, se pun alte probleme. Cum anume vor ști autoritățile când a intrat în țară autoturismul respectiv? Cum vor fi luate în evidență toate mașinile cu numere de Bulgaria, având în vedere că polițiștii de frontieră nu țin o evidență a numărului de autoturisme intrate sau ieșite din țară? 

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.5034 secunde