GALERIE FOTO/ Bază Aeromedicală SMURD în Constanța. Cum arată cea mai modernă unitate din țară

Luni, 17 Octombrie 2016, 18:58
1589
Constanța are la acest moment cel mai mare și modern heliport din țară, acesta fiind inaugurat ieri, în prezența autorităților locale, dar și a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat.


Investiția, care a costat aproape un milion de euro, a fost realizată în cartierul Viile Noi, în zona fostei unități militare, acolo unde Ministerul Sănătății a pus la dispoziție, în urmă cu aproximativ doi ani, terenul necesar pentru construirea Bazei Aeromedicale SMURD. "Investiția este de circa 950.000 euro. Când am început să discutăm despre asta, ni s-a părut un obiectiv greu de realizat, dar apoi au apărut o serie de parteneri care ne-au sprijinit și uite-așa am ajuns aici. În plus, această bază va face activitatea mai sigură și mai ușoară și va facilita intervențiile pe timp de noapte", a precizat Raed Arafat. 


800 de pacienți în ultimii ani
De ce un heliport la Constanța? La ora actuală, a precizat Raed Arafat, peste 50% dintre intervențiile din județul Constanța au fost misiuni primare, care au avut loc pretutindeni, fie în diferite localități, fie în plină stradă sau în câmp. Tocmai de aceea, aici este nevoie mereu de o intervenție rapidă. Arafat a precizat că 800 de pacienți au beneficiat în ultimii ani de servicii medicale, după ce au fost transportați cu elicopterul la spital. 


Despre inaugurarea noii baze, șeful Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ), Cristina Schipor nu a avut decât cuvinte de laudă. "Poate că mulți au fost reticenți la început și nu au crezut că îl vor putea realiza, dar în cele din urmă am reușit. Baza a fost finanțată de Fundația pentru SMURD. Acesta este, desigur, un proiect ambițios. Inițial, terenul era destinat construirii Spitalului Regional, dar Baza Aeromedicală nu va împiedica dezvoltarea unui proiect pentru construirea unei astfel de unități medicale", a subliniat directorul DSPJ. Aceasta a mai spus că pentru județul Constanța acest obiectiv este cu atât mai important, cu cât în zona de sud-est a țării nu există niciun alt obiectiv similar. Și șeful Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Rodica Tudoran, este optimistă. "Noi suntem pregătiți să operăm și de pe acest heliport, mai ales că avem aici o bază dotată cu tot ce ne trebuie", a declarat ea.


Heliportul va asigura gărzi permanente pe timpul zilei
De precizat că aici va exista în permanență o echipă de gardă pe durata zilei, iar pe viitor, este prevăzut ca elicopterele să se alimenteze direct de acolo, fără a mai fi nevoie să facă aprovizionarea cu combustibil din alte părți. Pentru început, baza va fi deservită de două elicoptere, cel de-al doilea protocolul de predare-primire fiind semnat chiar ieri. Așadar, heliportul, care va deservi începând de luna aceasta populația Constanței și nu numai, are aproximativ 3.000 de metri pătrați. 


Totodată, heliportul SMURD Constanța va permite și cazarea unei echipe de piloți, tehnicieni de aviație, pompieri de la serviciul Descarcerare și echipaj medical. Ca urmare, la parter există o sală de conferințe pentru medici, iar la etaj se află camerele în care au fost pregătite echipajele care vor deservi elicopterele SMURD. Elicopterul pe care îl are la acest moment SMURD în dotare îl înlocuiește practic pe cel care s-a prăbușit, în urmă cu doi ani, în apele lacului Siutghiol. Referitor la pistă, aceasta este extrem de solidă, fiind realizată dintr-un beton special care întrunește toate condițiile de securitate - sistem de hidranți exteriori, interiori, sistem de stingere a focului, cu senzori de fum, cu trape de fum acționate electric etc. 


Pagina a fost generata in 0.7902 secunde