Bătălie în instanță pe Vila Regală din Mamaia: „E ruină, nu anulați vânzarea!”

Unul dintre motivele invocate de SC Mamaia SA a fost faptul că, în 2003, în momentul semnării contractului, faptul că Vila Regală era monument istoric… nu ar fi fost publicat în Monitorul Oficial! „Apelanta a mai arătat că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, imobilul clădire Club Castel figura în „Lista cuprinzând monumentele, ansamblurile și șisturile istorice aprobată de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Șisturilor Istorice în anii 1991-1992, sub denumirea „Vila Regală,1920”, la nr. 109, având codul 14B0110, însă această listă nu era publicată în Monitorul Oficial. Așadar, la data de 27.06.2003, data încheierii contractului, clădirea „Club Castel", era, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, monument istoric. (…) Astfel cum reiese din adresa Institutului Național al Patrimoniului, această listă a fost expediată de către Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice cu nr. de înregistrare 330/27.01.1992 către autoritățile locale competente și anume Prefectura Constanța și Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța spre a fi comunicată autorităților administrative locale și deținătorilor sub orice titlu al respectivelor imobile clasate monumente istorice. Așadar, chiar dacă la momentul încheierii contractului, lista monumentelor istorice întocmită în anii 1991-1992 nu fusese publicată în Monitorul Oficial, iar pârâtei Mamaia S.A. nu-i fusese comunicată administrativ oficial calitatea de monument istoric a construcției ce a constituit obiectul contractului, aceste împrejuri, chiar adevărate, nu au aptitudinea de a înlătura sancțiunea nulității absolute, după cum în mod corect s-a constatat de către judecătorul fondului”, au punctat magistrații de la Curtea de Apel Constanța.

Pe de altă parte, SC Mamaia SA a subliniat că a vândut imobilul în calitate de societate comercială cu capital de stat, în cadrul procesului de privatizare. În consecință, a fost ca și cum statul român a vândut imobilul, motiv pentru care nu au mai uzat de dreptul de preemțiune, impus în cazul monumentelor istorice. Nici în această privință, judecătorii nu au fost de acord. „Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că nu a fost parcursă procedura notificării dreptului de preempțiune, înaintea vânzării, conform dispozițiilor art. 4 din Legea 422/2001. Sancțiunea nerespectării acestei obligații este nulitatea absolută a actului de vânzare.

Toate părțile au recunoscut neparcurgerea acestei proceduri, fiind invocată în apărare – în esență – împrejurarea că această procedură nu era aplicabilă în speță. În ceea ce privește susținerea apelantei SC Mamaia SA că decizia vânzării bunului a aparținut Statului Român, fiind permisă de legislația privatizării, după cum a reținut și prima instanță, deși Ministerul Turismului a aprobat vânzarea bunului, Statul Român, ca persoană juridică de drept public este distinct de Ministerul Turismului, fiind vorba despre persoane juridice diferite. De asemenea, acordul Statului Român cu privire la încheierea contractului presupunea neexercitarea sau renunțarea la dreptul de preempțiune conferit de Legea nr. 422/2001”, au notat magistrații.

Motiv absurd: clădirea e ruină, nu anulați contractul de vânzare!

În final, apelantul SC Mamaia SA a susținut că Vila Regală nu ar putea fi înapoiată foștilor proprietari în starea în care a fost vândută, fiind într-o stare avansată de degradare, prin urmare… contractul de vânzare-cumpărare ar trebui să rămână în vigoare. Instanța a respins și acest motiv.

„Apelanta, în cadrul motivelor de apel a susținut că, în prezent, nu mai este posibilă repunerea părților în situația anterioară, datorită lipsei de întreținere corespunzătoare de către proprietarul actual al imobilului clădire CLUB CASTEL, motiv pentru care se impune menținerea contractului ca valabil încheiat. Pe de o parte, nici nu s-a solicitat, iar prima instanță nici nu a dispus repunerea părților în situația anterioară. Pe de altă parte, eventuala imposibilitate de repunere a părților în situația anterioară nu poate acoperi ori înlătura cauza de nulitate absolută, provenind din încălcarea prevederilor legale imperative mai sus enunțate, atâta vreme cât cauza de nulitate se raportează la momentul încheierii contractului, iar repunerea părților în situația anterioară se evaluează la un moment ulterior, cel al constatării cauzei de nulitate al contractului. De altfel, constatarea nulității unui contract nu poate fi condiționată de posibilitatea repunerii părților în situația anterioară”, a arătat instanța de judecată.