Barna, despre eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: Total de acord

306
Barna, despre eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: Total de acord - danbarnainterviug4mediaro640x400-1575124892.jpg

Articole recomandate

Președintele USR, Dan Barna, a declarat sâmbătă că pensiile speciale ale parlamentarilor pot fi eliminate, în timp ce ale magistraților și ale militarilor nu, având în vedere că ''există tratate internaționale și hotărâri de Curte Constituțională''.

Întrebat ce s-a decis în legătură cu pensiile speciale la discuția pe care a avut-o vineri cu premierul Ludovic Orban și cu liderul PLUS, Dacian Cioloș, el a precizat: "A fost atins doar marginal în discuție subiectul pensiilor speciale, urmează să revenim asupra lui cu punctele de vedere ale alianței. Vom avea un punct de vedere pe care îl vom prezenta în întâlnirile periodice pe care o să le avem cu premierul Orban. Subiectul este undeva în zona unor impozitări, unor plafonări, acolo unde legislația permite, evident, noi am solicitat și mesajul pe care l-am transmis constant, eliminarea acelor categorii de pensii speciale care nu au nicio justificare. Nu vor putea fi eliminate pensiile speciale în zona magistraților, a armatei, pentru că acolo avem și tratate internaționale, avem și hotărâri de Curte Constituțională. Dincolo de asta, la alte categorii profesionale care într-adevăr au ponderi mai mici se poate discuta. La parlamentari, fără îndoială, adică acolo mesajul simbolic a fost - total de acord. Este o poziție pe care USR o are constant".

El a adăugat că la următoarele discuții pe care le va avea cu premierul se va decide care va fi modul de promovare a unui act normativ pe acest subiect - proiect de lege în Parlament, ordonanță de urgență sau asumarea răspunderii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 30 Noiembrie 2019
Stire din Eveniment : Accident rutier produs de un minor
Sâmbătă, 30 Noiembrie 2019
Stire din Eveniment : Accident rutier la Constanța!
Pagina a fost generata in 0.7566 secunde