Bărbat reținut după ce a introdus în țară 2.500 de pastile de ecstasy

218
Bărbat reținut după ce a introdus în țară 2.500 de pastile de ecstasy - ecstasy-1591440075.jpg

Articole recomandate

Un bărbat din Călărași a fost reținut după ce a introdus în țară 2.500 de pastile de ecstasy. Le vindea cu 50 - 80 de lei/comprimat.


Conform DIICOT, în urmă cu aproximativ o lună, C.I. a introdus în țară 2.500 comprimate ecstasy pe care intenționa să le vândă la 50 - 80 de lei/comprimat.


Procurorii DIICOT Călărași și polițiștii l-au prins vineri în fragrant pe bărbat când avea la el 304 pastile destinate vânzării în județul Călărași.


S-au făcut și 2 percheziții la locuința acestuia, în urma cărora au fost ridicate 717 pastile de ecstasy, 10.340 de euro și 4.280 de lire sterline, 585 de lei și un telefon mobil.


Bărbatul de 31 de ani a fost reținut și va fi prezentat sâmbătă Tribunalului Călărași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.


"Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din București și Călărași,  împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- B.T. Călărași, au efectuat 5 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de operațiuni cu droguri.


La data de 5 iunie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza municipiilor Călărași și București, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc.


În fapt, începând cu luna septembrie 2019, 5 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani, ar fi achiziționat săptămânal din municipiul București droguri de mare risc(cocaină, MDMA, metadonă) și de risc (cannabis), pe care le-ar fi comercializat către consumatori din județul Călărași.


La percheziții au fost descoperite și ridicate 30 de grame de cannabis, 14 comprimate de metadonă, 17 doze de cannabis, 50 de pliculețe cu cocaină, 1 grinder, 1 cântar de precizie, 4 telefoane mobile, 300 de euro și 1.350 de lei.


2 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Față de o a treia persoană s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.


Totodată, față de 2 bărbați, s-a dispus arestarea în lipsă.


Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al  Direcției Operațiuni Speciale, iar în activități au fost angrenați și jandarmi", precizează oamenii legii într-un comunicat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7893 secunde