Bărbat înjunghiat de opt ori, găsit între două stații de tren

208
Bărbat înjunghiat de opt ori, găsit între două stații de tren - jj-1524136129.jpg

Articole recomandate

Un bărbat care prezenta opt urme de înjunghiere și mai multe traumatisme craniene a fost găsit abandonat, ieri, între stațiile de cale ferată Cața și Beia, din județul Brașov, doi suspecți fiind reținuți de polițiști.


Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 18 aprilie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații I.I. și A.C sub aspectul comiterii infracțiunii de "omor", cei doi urmând să fie prezentați cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov.


Potrivit procurorului șef Adrian Aldea, din cadrul Parchetului ed pe lângă Tribunalul Brașov, din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, "în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 05:00, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, cei doi inculpați, ciobani, colegi cu victima, au condus-o pe aceasta pe calea ferată din proximitatea satului Beia, comuna Cața, unde au lovit-o în mod repetat cu o bâtă în cap și au înjunghiat-o de mai multe ori în spate cu un cuțit, producându-i decesul".

Cadavrul bărbatului a fost găsit miercuri de niște trecători care au anunțat imediat poliția.


Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Investigații Criminale și cel al Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov, scrie libertatea.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3921 secunde